A ajuns unde nici nu visa. Şi asta mai mult ca urmare a cumetriei cu boss-ul PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, şi mai puţin pentru calităţile sale profesionale. Felix Manta, finul lui Adrian Duicu, este noul subprefect de Mehedinţi. El este urcat pe această treaptă mai mare din funcţia de şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Mehedinţi. Cel căruia Manta i-a luat locul de subprefect este Octavian Tuţu, persoană cu origini liberale. Hotărârile de Guvern prin care s-au făcut schimbările la nivelul administraţiei judeţene Mehedinţi au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, într-un document se arată că Octavian Tuţu a fost schimbat din funcţia publică de subprefect al judeţului Mehedinţi în funcţia publică de inspector guvernamental. În celălalt act oficial se stipulează că Felix Manta va ocupa funcţia de subprefect al judeţului Mehedinţi „cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii”. Octavian Tuţu a ocupat funcţia de subprefect având susţinerea PNL, în timp ce noul subprefect, Felix Manta, are susţinere PSD. În toate campaniile electorale, Felix Manta s-a bătut pentru partid şi pentru ca naşul său, Adrian Duicu, să obţină preşedinţia Consiliului Judeţean Mehedinţi cu voturi multe.
Administraţie
31.03.2014
Finul lui Duicu a fost uns subprefect
Având spate politic tare, pe naşu’ Adrian Duicu, Felix Manta, fost şef la Protecţia Consumatorilor Mehedinţi, prinde puteri în judeţ

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >