Politică

Miting penibil condus de Buican la Consiliul Judeţean Vâlcea

Liberalii au mers la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea cu pancarte şi tricouri inscripţionate cu mesaje prin care acuză alianţa dintre PSD şi PDL

În frunte cu preşedintele filialei, deputatul Cristian Buican, şi în prezenţa deputatului Ludovic Orban, dar şi a celorlalţi parlamentari vâlceni, liberalii au făcut un scandal greu de descris vineri, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean. Îmbrăcaţi în tricouri inscripţionate cu mesajul “PSD+PDL condamnă la sărăcie 60% din cetăţenii judeţului Vâlcea” şi cu pancarte, peneliştii au acţionat în disperare faţă de alianţa ad-hoc dintre aleşii celor două formaţiuni ce viza, în primul rând, alocarea de fonduri către primării. De partea cealaltă, social-democraţii, coduşi de preşedintele Ion Cîlea, au considerat demersul PNL unul care se dorea a minimaliza efectul negativ generat de condamanrea la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită a ex-primarului Râmnicului, Emilian Frâncu. Şi PDL-iştii au considerat exagerată iniţiativa liberalilor, apărându-şi determinat dreptul de a ajuta şi cele opt comune cu primari democrat-liberali.

Conducerea judeţeană a PNL, susţinută de un singur primar

Liberalii au reclamat faptul că primarii PNL primesc bani foarte puţini de la Consiliul Judeţean. Unul dintre cele 34 de puncte de pe ordinea de zi a şedinţei CJ era un proiect prin care s-au repartizat 20 de milioane de lei primăriilor din Vâlcea ce înregistrează arierate în urma realizării unor lucrări pentru introducerea sistemelor de apă şi canalizare în comune sau a unor investiţii în infrastructura rutieră. Spre deosebire de cei 12 edili pesedişti, doar doi primari liberali au fost prezenţi la şedinţă, singurul care a făcut declaraţii fiind Gheorghe Stanciu, edilul-şef din Voineasa. Acesta a acuzat că nu a primit niciun leu de la CJ Vâlcea, în condiţiile în care are datorii de zeci de milioane de euro către dezvoltator pentru domeniul schiabil. “Domnul Cîlea este în eroare atunci când susţine că primăria are conturile blocate. Nu este adevărat. S-a pus sechestru pe pârtie!”, a declarat Stanciu. În urma intervenţiilor consilierilor PDL Iuliana Moise şi Ştefan Prală, proiectul a fost modificat cu menţiunea alocării a 100.000 lei şi comunei Voineasa, acolo unde viceprimar este democrat-liberalul Geani Man. În lipsa efectului scontat, liberalii au părăsit în bloc şedinţa şi au continuat protestul în faţa Prefecturii Vâlcea.

Costi Rădulescu acuză ipocrizia peneliştilor

"Este un pachet de investiţii uriaş în comparaţie cu alocările bugetare şi, practic, nu poate nimeni să dea satisfacţie tuturor primarilor, chiar dacă, în ceea ce ne priveşte, am respectat criteriile impuse prin acte normative.", Ion Cîlea, preşedinte CJ şi PSD Vâlcea

Prezent la şedinţă, deputatul PSD Constantin Rădulescu a taxat ironic drept ipocrită acţiunea foştilor colegi din USL. “Am asistat la un spectacol marca PNL, pe care l-am putea numi un circ în galben. Cred că vâlcenii nu merită un astfel de spectacol şi mai cred că fruntaşii liberali au reuşit să îşi pună într-o postură cel puţin jenantă proprii consilieri judeţeni. Spun asta deoarece lucrurile pe care le-au «urlat» şi scris pe pancarte puteau fi susţinute pe un ton calm şi civilizat cu argumente în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean. Demersul liberal de vineri a fost ipocrit şi lipsit de substanţă”, a spus Costi Rădulescu.

Cîlea prezintă criteriile alocărilor

“Sigur, sumele alocate nu pot acoperi toate proiectele şi necesităţile financiare ale unităţilor administrativ teritoriale, însă acestea ne permit să ducem mai departe obiectivele propuse. Tocmai de aceea, la repartizarea fondurilor s-au luat în calcul criterii stricte, stabilite, de altfel, şi de actele normative în vigoare, dar şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Din fondurile totale alocate pe acest an, aproape 60% au fost îndreptate spre continuarea lucrărilor ajunse la un stadiu avansat de execuţie pe care sperăm să le punem integral în funcţiune pe parcursul acestui an. O altă parte importantă din aceste sume a revenit achitării datoriilor mai vechi pentru lucrări executate şi nedecontate, condiţie care a primat atunci când fondurile au fost repartizate pe localităţi. La ora actuală, judeţul Vâlcea are cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală un număr de 283 obiective în valoare totală de aproape 1,4 miliarde lei din care 145 de lucrări vin din anii precedenţi, respectiv 31 sunt din domeniul sistemelor de alimentare cu apă, 6 reprezintă lucrări de canalizare şi staţii de epurare, iar 83 se regăsesc în programul de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi de interes local. Deşi cunosc foarte bine această situaţie, consilierii judeţeni din aripa liberală au hotărât să boicoteze ultima şedinţă a Consiliului Judeţean printr-o manifestaţie penibilă, de circari ai unor vechi mahalale”, a declarat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...