Politică

Alegeri parţiale la Brezniţa de Ocol-Mehedinţi

Primarul penal Dumitru Drăghici a demisionat

Primarul comunei mehedinţene Brezniţa de Ocol, Dumitru Drăghici, şi-a dat demisia din funcţie, el având o condamnare de doi ani şi şase luni de închisoare pentru fals şi uz de fals. Condamnarea nu este definitivă. Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat că alegerile parţiale în comună ar putea fi organizate în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare. Potrivit prefectului de Mehedinţi, demisia primarului Dumitru Drăghici a fost înregistrată şi cel mai probabil alegerile parţiale în comună vor fi organizate în data de 25 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare. „Probabil că odată cu alegerile europarlamentare vom avea alegeri şi de primar la Brezniţa de Ocol. Primarul şi-a dat în sfârşit demisia”, a declarat prefectul de Mehedinţi. Dumitru Drăghici (PSD) a fost suspendat din funcţia de primar al comunei Brezniţa de Ocol în aprilie 2012 prin ordinul prefectului de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, după ce a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri. Ulterior, la sfârşitul lunii ianuarie, Dumitru Drăghici a fost condamnat în acest dosar la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea drepturilor pentru fals intelectual şi uz de fals, decizia fiind luată de Curtea de Apel Craiova şi putând fi atacată cu recurs. În calitate de primar, el şi-a atribuit ilegal 2 hectare de teren pe raza Severinului. Ulterior, edilul-şef a vândut terenul, obţinând suma de peste 1 milion de euro. Instanţa l-a condamnat nu numai la închisoare, ci a dispus recuperarea banilor prin blocarea unor conturi şi punerea sub sechestru a unor proprietăţi. Dumitru Drăghici se află în stare de libertate de ceva timp şi aşteaptă să fie judecat recursul la condamnarea primită anterior.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...