Politică

Vîlcu: „Toţi reprezentanţii noului CA al TVR sunt oameni politici”

Deputatul Samoil Vîlcu îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia creată prin votul parlamentarilor USL, care au ales un nou Consiliu de Administraţie al TVR ce nu include şi un membru al PDL

Democrat liberalul Samoil Vîlcu susţine că situaţia este fără precedent în ultimii 22 de ani şi că atitudinea celor de la USL este una nedemocratică.

„Niciodată după Revoluţie nu s-a mai întâmplat ca un partid parlamentar să nu aibă un reprezentant în Consiliul de Administraţie al televiziunii naţionale. În plus, actuala putere a promis că va depolitiza această instituţie, iar acum ei dovedesc contrariul încălcând şi cea mai elementară regulă de echidistanţă în cadrul acestui organism care reglementează activitatea TVR. Toţi reprezentanţii noului CA al TVR sunt oameni politici, nicidecum profesionişti în domeniu, aşa cum era normal, având în vedere că USL a trâmbiţat că îşi doreşte depolitizarea televiziunii naţionale”, a afirmat deputatul democrat-liberal

În opinia parlamentarului vâlcean aceasta este o încălcare a legii. „Această decizie este o continuare a atitudinii nedemocratice a USL, după ce a transferat Institutul Cultural Român din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în subordinea Senatului, este de fapt o nouă încălcare flagrantă a legii. Preocupările actualei guvernări sunt departe de promisiunile care ar fi trebuit să însemne noi locuri de muncă şi investiţii”, a conchis deputatul PDL, Samoil Vîlcu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...