Eveniment

Harinvest, audieri pe tăcute la sediul firmei

„Ţapul ispăşitor” Maria Voinea, agentul de bursă acuzat de devalizarea conturilor unor clienţi, adusă abia săptămâna aceasta în faţa anchetatorilor

După aproape două luni de la primirea OK-ului pentru demararea anchetei în cazul furtului de acţiuni şi bani din conturile clienţilor Harinvest SA, procurorul-şef al DIICOT Vâlcea, Carmen Elena Vălimăreanu, a dat drumul audierilor în dosarul în care se bănuieşte prejudicierea clienţilor SSIF-ului vâlcean cu peste 4,8 milioane euro. Printre capetele audiate în dimineaţa zilei de vineri, 07 martie, se numără patru angajaţi din cadrul firmei de brokeraj. În cazul Mariei Voinea, agentul de bursă acuzat că ar fi efectuat intenţionat operaţiunea de devalizare a conturilor unor clienţi pentru a acoperi pagubele produse prin tranzacţiile cu produse structurate, procurorii au rezervat o zi întreagă pentru audieri, aceasta urmând să fie adusă la sediul DIICOT Vâlcea în cursul acestei săptămâni.

Voinea, cheia afacerii?

În faţa controlului derulat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar şi în faţa păgubiţilor care au luat cu asalt biroul Harinvest, atât preşedintele CA, Veronel Lungu, cât şi persoana responsabilă cu auditul intern din firmă, Maria Florica Boghiţoi, au indicat-o pe Maria Voinea drept principalul vinovat pentru jaful derulat în 2013. „Doamna Voinea cred că şi-a impus un arest la domiciliu, pentru că nu a apărut în public de mai bine de două luni. Înţeleg că va fi audiată de către procurori în cursul acestei săptămâni. Întrebarea este alta, va recunoaşte din prima de către cine a fost presată să facă aceste tranzacţii neaprobate de către clienţi? Acţionarii care se dau păgubiţi să nu se mai victimizeze atât. Domnul Silviu Antonescu reclamă migraţia ciudată în piaţă a unui pachet de acţiuni deţinut la SC Univers SA, dar uită să spună care erau pârghiiile pe care le avea la îndemână pentru a verifica tranzacţiile suspecte. În primul rând, fusese angajat în cadrul Harinvest, tatăl său, Ion Antonescu era membru în Consiliul de Administraţie, iar dânsul figurează şi printre acţionari. Aşa că ar trebui să se lamenteze mai puţin”, consideră unul dintre păgubiţi. Aceştia au avut în cursul săptămânii trecute o nouă înfăţişare la Tribunalul Vâlcea în care au solicitat conservarea probelor din arhiva societăţii pentru o mai bună verificare a credibilităţii celor 200 de nume înregistrate pe ultima listă a păgubiţilor. Până în prezent, în doar patru cazuri expertiza contabilă a reuşit să pună sub semnul egalităţii declaraţiile privind portofoliile reclamate ca fiind pierdute şi cele găsite în scriptele SSIF-ului vâlcean. În prezent, arhiva Harinvest a fost preluată de către mascaţii care au descins în biroul firmei din clădirea Socom. Cu toate acestea, încă mai apar deţinători ale unor mici pachete de acţiuni sau a unor sume de bani rezultate din acordarea dividendelor care reclamă de peste mări şi ţări pierderea acestor sume pe mâna brokerilor Harinvest SA. „Bună ziua, am şi eu cont la Harinvest, din păcate, sau din fericire, eu am acţiuni Oltchim (nu multe), aşa că nu au putut să le vândă. Nici nu am ştiut de scandal, abia acum am aflat. Aveam şi aproximativ 1.500 lei în cont, nu ştiu ce s-a ales de ei...”, reclamă Sita Lixandru din Spania. Acţiunile Oltchim SA au fost oprite, de altfel, de la tranzacţionare încă din momentul declanşării insolvenţei la combinatul chimic din Vâlcea, cu mult timp înainte de declanşarea scandalului Harinvest.

ASF prelungeşte suspansul pentru BCR şi Depozitarul Central

"Am şi eu cont la Harinvest, din păcate, sau din fericire, eu am acţiuni Oltchim (nu multe), aşa că nu au putut să le vândă.", Sita Lixandru

Bănuiţi a fi fost implicaţi în mod direct în jaful de la Harinvest, angajaţi din conducerea BCR şi ai Depozitarului Central, locul de unde s-au evaporat pachetele de acţiuni ale păgubiţilor, sunt supuşi încă de la începutul acestui an unui control derulat de ASF. Până acum, însă, păgubiţii au fost duşi cu zăhărelul, conducerea ASF promiţând aproape săptămânal, încă din 19 ianuarie, că va face publice rezultatele controlului derulat la BCR şi Depozitarul Central. „Văd că şi săptămâna aceasta ni se promite că vom primi concluziile controlului. În România, însă, te obişnuieşti cu acest tip de atitudine”, mai comentează acelaşi păgubit. Nici în privinţa activării Fondului de Compensare, Autoritatea nu pare să se mişte cu mai mult talent, reprezentanţi de la vârful ASF recunoscând că acesta trebuia activat încă din momentul constatării incapacităţii de plată a firmei de brokeraj din Vâlcea. Până în acest moment, niciun păgubit ASF nu a văzut vreun cent din cei maximn 20.000 euro garantaţi conform legii pentru acoperirea riscurilor suportate de investitorii de pe piaţa de capital.

FP, ţintă constantă a jafului

Fondul Proprietatea a reprezentat de altfel o vacă bună de muls pentru brokerii Harinvest, atât clienţi fideli ai firmei, cât şi persoane care au solicitat prin intermediul SSIF-ului extrase de cont de la Depozitarul Central pentru acţiunile deţinute la FP, fiind jefuite fără milă de cei de la Harinvest. „Din piaţă nu pot fi eliminate toate riscurile, inclusiv acela de a se fura acţiunile, însă cei vinovaţi de furturi precum cel de la Harinvest trebuie să meargă la închisoare cât mai repede”, a declarat vineri, 07 martie, managerul Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, pentru un cotidian central. Acesta era la curent cu acest caz al furtului de la Râmnicu Vâlcea şi ştia că între acţiunile vândute abuziv din conturile clienţilor se aflau şi titluri FP. Un pachet de un milion de acţiuni FP i-a fost furat unui bătrân de 72 de ani care le primise ca despăgubire în contul reparaţiilor victimelor regimului socialist în data de 22 august 2013. Acesta nici măcar nu era client al SSIF Harinvest, însă acţiunile sale au fost vândute fără autorizare de casa de brokeraj vâlceană la doar câteva ore după ce acesta ceruse un extras de cont de la Depozitarul Central. „Am fost tâlhărit pur şi simplu”, declara acesta. Valoarea pagubei se ridică la aproximativ 850.000 de lei. Singura soluţie identificată de bătrân a fost depunerea unui dosar la deja mult prea ineficienta Autoritate de Supraveghere Financiară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...