Special

Criză de asistenţi sociali în judeţul Vâlcea

Locurile de muncă de peste hotare se dovedesc mai tentante decât pâinea de acasă

Asistenţa socială din Vâlcea este în criză de personal. Numai în ultimul an, peste 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea au ieşit din sistem lăsând instituţia cu un deficit de aproape 30 la sută din necesar. Criza cea mai mare este la infirmiere, asistente medicale şi la asistenţi maternali, mulţi dintre angajaţii care au demisionat alegând calea străinătăţii datorită salariilor mici pe care le primeau în ţară.

Asistenţii maternali părăsesc copiii pentru joburi în străinătate

Mihaela Lazăr este asistent maternal de aproape 12 ani. De câteva luni a primit în plasament cel de-al doilea copil, o fetiţă de câteva luni. Singurul motiv pentru care a rămas să aibă grijă de copiii altora este pentru că s-a ataşat atât de mult, încât cu greu s-ar despărţi de ei, deşi banii pe care îi primeşte pentru ei sunt insuficienţi. „Sunt la al doilea copil. Al treilea… nu. Ar fi prea mult. Oricum, banii pe care îi primim sunt insuficienţi. Am un copil de 14 ani şi pe cea mică… de câteva luni. La un copil de 14 ani nu sunt suficienţi. Numai pentru un adidas din acela la care cade talpa într-o săptămână îţi trebuie foarte mulţi bani. Sunt insuficienţi, dar ne descurcăm şi noi cum putem”, spune femeia.

Personal insuficient pentru orfanii judeţului

"Avem nevoie de specialişti, în primul rând calificaţi pe studii superioare, dar şi specialiştii care oferă îngrijirea în centrele rezidenţiale", Nicolae Badea, director DGASPC Vâlcea.

În judeţul Vâlcea sunt în prezent 370 de asistenţi maternali, număr insuficient pentru sutele de copii lăsaţi în grija satului pentru că părinţii nu se mai descurcă cu banii. „Numărul asistenţilor maternali a început să scadă în ultimul timp, migrând spre alte ţări unde şi-au găsit de lucru, fiind mai bine plătiţi. Unii au rămas în ţară, dar pentru servicii mult mai bine plătite”, a precizat Floarea Costoiu, şefa Serviciu Asistenţi Maternali Profesionişti din cadrul DGASPC Vâlcea.

Încă 300 de angajaţi ca să acopere necesarul

Criză este însă în tot sistemul. Directorul DGSAPC Vâlcea spune că ar mai avea nevoie de 300 de persoane pentru a putea funcţiona normal. Ar vrea să angajeze oamenii de care are nevoie, dar legea nu-i permite şi, în plus, nici vâlcenii nu se prea înghesuie pe nişte posturi foarte prost plătite. „Avem nevoie de oameni în sistem. Este vorba de specialişti, în primul rând calificaţi pe studii superioare, dar şi specialiştii care oferă îngrijirea în centrele rezidenţiale”, a adăugat Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea. În prezent, DGASPC Vâlcea are 1.500 de angajaţi, media salariilor din această instituţie fiind de 650 de lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...