Opinii

 

Influenţa bizară a deflatorului asupra creşterii economice reale

Creşterea economică peste aşteptări în 2013 ridică mai multe semne de întrebare din punctul meu de vedere. Pentru unii, este doar un prilej de a umple spaţiul public cu ode partidului.
Doar câteva exemple: Şomajul a scăzut în 2012, dar a crescut în 2013, venitul disponibil a continuat să scadă şi în 2013 (date noiembrie 2013), numărul insolvenţelor a continuat să crească în 2013, procentul NPLs la fel, ţinta de deficit iniţială a fost ratată (deşi creşterea economică a surprins pozitiv), venituri la buget mai mici decât cele estimate pentru o creştere reală mai mică, consumul a stagnat şi sectorul privat s-a contractat.
O parte din explicaţii le putem găsi dacă ne uităm la evoluţia PIB nominal şi a deflatorului. Evoluţia PIB nominal, de exemplu, explică de ce veniturile la buget sunt mult mai mici decât aşteptările. În acelaşi timp, explică şi de ce creşterea economică reală nu este decât un motiv de propagandă şi atât, fără efecte majore pentru economia reală.
Relaţia PIB nominal - deflator (dinamica preţurilor din economie) s-a schimbat brusc în 2011 şi de atunci evoluţia deflatorului, cel puţin pentru mine, pare bizară. Din analiza acestor ani, reiese că evoluţia BIZARĂ a deflatorului este singura explicaţie pentru creşterea economică peste aşteptări în 2011 şi 2013.
Iniţial, 2011 a avut o creştere nominală a PIB de 10% şi deflator de 8%, în timp ce preţurile de consum (IPC) din economie au crescut cu 5,6 %. Astfel, creşterea economică reală a fost în jur de 2%. Relaţia deflator vs. IPC era normală, în sensul că dinamica deflatorului era mai mare decât cea a IPC. (la acel moment am tras câteva semnale de alarmă similare cu acesta referitoare la creşterea economică)
La sfârşitul lui 2012, PIB nominal a fost revizuit în jos, situaţie ce a dus la scăderea creşterii nominale de la 10% la 6% pe an. În aceste condiţii, cu un deflator de 8%, economia reală s-ar fi CONTRACTAT în 2011 cu 2% (recesiune în 2011). Pentru a menţine creşterea economică reală, dinamica preţurilor din economie a fost scăzută (fără nicio explicaţie) de la 8% la 4%, astfel păstrându-se creşterea economică reală de 2%. Înţeleg că PIB nominal a fost măsurat greşit, dar cum au fost măsurate greşit preţurile şi cum de au fost ajustate cu 4%? Mai ales în condiţiile în care IPC nu a fost ajustat şi astfel, pentru 2011, avem o situaţie bizară, în care preţurile din economie au crescut cu o rată mai mică decât au făcut-o preţurile de consum.
Pentru 2012, estimarea mea a fost de recesiune în condiţiile în care se menţineau parametrii iniţiali ai creşterii nominale a PIB. Folosind aceiaşi parametri, instituţiile statului populate de mii de experţi estimau o creştere economică de 2,2%. Până la urmă, în 2012, economia a crescut cu 0,5%, cu mult sub ce estimau echipele de experţi (MF, BNR, FMI) şi, spun eu, foarte aproape de estimarea mea iniţială. Estimarea mea se baza din nou pe dinamica deflatorului versus dinamica PIB nominal. În final, în 2012, PIB nominal a crescut cu 5,4% (similar cu 2011), iar deflatorul cu 4,9%. Pentru 2012 s-a restabilit relaţia normală între deflator şi IPC pentru că preţurile de consum au crescut cu 3,6%.
Am ajuns în 2013. Dinamica PIB nominal în primele două trimestre arăta o creştere de 6,3%, cu o creştere a deflatorului de 4,5%. Situaţie oarecum normală având în vedere ultimii ani. Dar în trimestrul trei lucrurile se schimbă. În primul rând, dinamica PIB nominal a ÎNCETINIT la 5,6%, iar pentru a menţine creşterea economică reală mare dinamica deflatorului a fost brusc redusă la 1,5%. Intrăm iarăşi în teritoriul situaţiei BIZARE în care deflatorul are o dinamică mai mică decât IPC (3,3%). Având în vedere aceste rezultate şi cele mai recente estimări ale INS, reiese că, dacă menţinem dinamica deflatorului egală cu cea a IPC de 1,75% pentru trimestrul patru, atunci este nevoie de o creştere a PIB nominal în acest trimestru de aproximativ 8%. Nu ar fi ceva ieşit din comun pentru că în 2011 trimestrul patru a avut o creştere nominală a PIB de 7,5%.
Dinamica PIB în 2013 este similară cu cea din 2011. Chiar şi inversarea relaţiei deflator – IPC este comună celor doi ani. DIFERENŢA dintre cei doi ani vine din scăderea bruscă a deflatorului în trimestrele trei şi patru în 2013. Atât deficitul de cerere cât şi producţia agricolă au fost prezente şi în 2011 şi în 2013. Este posibil ca deficitul de cerere în 2013 să fi acţionat mai puternic asupra preţurilor generale din economie. Dar este doar o presupunere. Dacă ar fi adevărat, atunci creşterea reală nu oferă un motiv de bucurie, ci mai degrabă unul de îngrijorare.
Orice decizie de politică economică pentru perioada următoare ar trebui să ţină cont de această structură a economiei. Deciziile de politică economică ar trebui să stimuleze acumulare de capital, care în viitor va stimula angajarea resurselor din economie şi reducerea deficitului de cerere. Provocarea pentru politica economică este eliminarea deficitului de cerere. Deciziile pe care le văd eu nu o să ducă la rezultatul pe care îl căutăm cu toţii: creşterea PIB potenţial.
Provocarea pentru INS este să explice comportamentul bizar al deflatorului în anumiţi ani.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...