Opinii

 

Profesorul-google, decanul-tarabă şi rectorul-portofel

Îmi dau seama că citind titlul de mai sus, vă vine să râdeţi, dacă situaţiile nu ar fi, de fapt, de plâns. Iată faptele (vă asigur că au fost autentice, sunt în plină proliferare şi se vor transforma în curând în folclor):

1. La un curs la o disciplină relativ importantă, profesorul (plin, ca grad) care ţinea prelegerea într-o manieră cam ţâfnoasă şi fără putinţă de obiecţiuni din partea sălii, este întrerupt de un student care cere, suficient de reverenţios, explicitarea unei afirmaţii, considerată de respectivul insuficient de evidentă. După ce în prima fază profesorul s-a cabrat, în a doua a scos o grimasă nu prea elegantă, iar în a treia a zis aşa: Domnule student, acesta este un amănunt de strictă bucătărie. Nu are rost să ne pierdem vremea cu aşa ceva. Dacă totuşi ţineţi morţiş, daţi pe Google şi aflaţi imediat. Ce mare scofală?

2. O instituţie de învăţământ superior şi-a organizat târgul de oferte pentru viitorul an universitar. Cu zgomot din boxe de mulţi decibeli, majorete, alegători (de oferte), cetăţeni, public, vorba lui nea Iancu. La standul facultăţii de ştiinţe sociale apare un tânăr absolvent de liceu, destul de isteţ şi înfipt, care îl abordează frontal pe şeful de stand, întâmplător chiar decanul facultăţii: Dom’ profesor, dar văd pe afişele dv. viitoare profesii cu duiumul pentru sectorul bugetar şi mai nimic în rest. Păi maică-mea lucrează la bugetari şi numai ea ştie prin ce chinuri trece. Decanul, zâmbind şmecher: Tinere, păi dacă n-are funcţie ca lumea… Află de la mine, cea mai bună şi sigură slujbă e la buget. Patronii ăştia, că ştiu unde vrei s-ajungi, sunt cam bulangii (sic!). Poţi să mergi şi în mâini pe bârnă ca Nadia Comăneci, că tot găsesc ei un motiv şi nu te angajează. La stat, n-o să-ţi ceară nimeni să fii savant. Iar cu angajarea, c-o piluţă şi-o şpăguţă, se rezolvă. După aia, nu te mai doare capul. Dacă te şi pisiceşti bine pe lângă cei de la putere, care or mai fi ăia, nici cu funcţia nu mai ai treabă…

3. La un simpozion despre creşterea competitivităţii (!!!), ditamai rectorul unei instituţii de învăţământ superior a servit un discurs în limba de plastic corporatistă (succesoarea limbii de lemn pingeliste) despre nevoia societăţii moderne de „cetăţeni cu studii superioare“ şi a deplâns faptul că România are încă un procentaj redus de „posesori de diplome“ la mia de locuitori. Onor d-l rector nu pricepea în ruptul capului că facultatea nu se face pentru a îndeplini şi depăşi planul la înzestrarea cetăţenilor cu diplome (a se citi cartoane) universitare, ci pentru a avea oameni mai educaţi în societate. Ba, interpelat de un viitor absolvent de liceu aspra faptului că universitatea pe care d-l rector o păstoreşte a mărit proporţia locurilor cu taxă în dauna celor bugetate, a zis cam aşa: Tinere, nu m-ar deranja să fie toate cu taxă şi nimic la buget. Banii de la buget vin cum vin şi sunt puţini, cei de la taxă îi poţi stabili după pofta inimii, ţi-i pune studentul în labă (sic!) şi sunt siguri.

Privindu-i şi ascultându-i pe cei de mai sus am înţeles perfect esenţa problemei. Nimic nu se va schimba în bine în perioada previzibilă cât timp mediul academic este confiscat de personaje „universitare“ de tipul celor din scenele descrise mai sus. Care nu vor să realizeze (îmi este greu să cred că nu pot) că principiile sunt mult mai importante decât ocuparea unei funcţii în ierarhia universitară, cifrele de şcolarizare şi cuantumul taxelor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...