Opinii

 

O doza sănătoasă de scepticism pentru “rata Ponta”

În primul rând, aceasta este opinia unui sceptic când vine vorba despre orice măsură luată de orice guvern. În aceste situaţii prefer să fiu plăcut surprins în viitor şi să nu am dreptate.
În al doilea rând, o spune chiar mama şi tatăl intervenţioniştilor când vorbeşte despre programe guvernamentale de ajutor pentru cei supraîndatoraţi, FMI: “It is worth recognizing that any government intervention will introduce distortions and lead to some redistribution of resources within the economy and over time.”
În al treilea rând, este o măsură propusă de guvernul care ne-a adus clasicele: TVA la încasare, care în realitate era la 90 de zile, taxa pe stâlp, acciza pe carburanţi, CFR Marfă, Oltchim, etc.
Totuşi, aceste motive ar fi imediat catalogate ca neserioase de propagandiştii care se dau drept „superhumans” şi au 3 locuri de muncă (fiecare membru din familie) şi toate plătite de stat.
Şi, într-un fel, ar avea dreptate. Nu este nici primul şi nici ultimul guvern care propune o schemă de ajutor pentru persoanele cu credite. Dar, ca întotdeauna, detaliile sunt cele care fac diferenţa.
Să ne uităm la câteva scheme folosite în acest moment. Cea mai cunoscută schemă de ajutor pentru persoanele cu credite (dar şi pentru companii şi mai ales guverne) este legea falimentului personal. Când Guvernul României a fost împins de iresponsabilitatea politicilor economice, fiscală şi monetară, în braţele falimentului, a apelat la FMI pentru FINANŢARE. Când primăriile sau companiile din România au probleme cu lichidităţile şi rămân în urmă cu plata datoriilor către creditor, au varianta de a intra în insolvenţă şi de se restructura. Cetăţenii României cu credite la bănci sau alte instituţii nu au acest drept. Ignorarea totală a acestei soluţii de către guvern îmi oferă încă un motiv de scepticism în legătură cu „rata lui Ponta”.
O altă soluţie foarte des folosită şi documentată în detaliu de FMI, singura sursă credibilă pentru instituţiile din România, o reprezintă reducerea temporară de taxe. Această strategie se numeşte stimul macroeconomic. Dar şi această soluţie a fost ignorată de guvern, aşadar mai adăugăm un motiv de scepticism.
Ce vreau să arăt este că interesul guvernelor pentru “ajutorul” celor cu datorii nu este nou. Scheme de ajutor au fost folosite de SUA în 1930 şi în 2009, Islanda în 2008, 2011 şi 2013, Ungaria în 1930, 2011 şi 2013 etc. Aşa cum şi guvernele, la rândul lor, au apelat la scheme de ajutor şi, bineînţeles, este foarte cunoscut cazul băncilor care în 2008 au folosit şi ele această opţiune.
Dar dacă aceste scheme nu sunt noi, atunci care este efectul? Teoretic, o restructurare sau iertare temporară a datoriei ar trebui să îmbunătăţească situaţia financiară a celui care a ajuns într-o situaţie dificilă din supraîndatorare. Dovezile empirice arată altceva. Atât guvernele cât şi companiile sau persoanele fizice care au beneficiat de una din aceste scheme de ajutor se regăsesc într-o situaţie similară după un timp. Prin situaţie similară mă refer la supraîndatorare. Astfel, devin din nou vulnerabili atunci când ciclul economic inevitabil intră în panta de coborâre.
Totuşi, soluţia propusă pentru România este prezentată ca una „ideal” benefică pentru bănci, debitori şi stat. Îmi permit respectuos să nu cred că aşa ceva există când este vorba despre o măsură luată de stat (chiar şi deciziile luate de sectorul privat au costuri şi beneficii). Şi nu o spun numai eu, o spune FMI, protectorul intervenţionismului autohton: ”Government support for household debt restructuring programs involves clear winners and losers. The friction caused by such redistribution may be one reason such policies have rarely been used in the past, except when the magnitude of the problem was substantial and the ensuing social and political pressures considerable.“

Schema propusă de Guvern

Să ne uităm puţin la detalii. Statul propune un program de reducere temporară, doi ani, a ratei lunare pentru cei mai săraci, dar şi cei mai responsabili dintre cetăţeni la jumătate sau maxim 500 RON. Nu se califică oricine pentru acest dar de la Guvern. Doar cei care au ratele plătite la zi sau o întârziere de maxim 90 de zile şi câştigă un salariu net egal cu salariul mediu net pe economie.
Până să mergem mai departe, să ne uităm ce înseamnă asta pentru o bancă. O bancă trebuie să fie de acord să nu mai primească astăzi 500 de lei pe lună (garantaţi, pentru că erau clienţii fără probleme) şi să aştepte 2 ani până să primească aceşti bani. Cum băncile sunt în afaceri pentru profit, este normal să ceară o dobândă pentru această amânare pentru că acţionarii acestor bănci nu mai primesc profitul pe care îl primeau timp de 2 ani. Astfel, în doi ani de zile, un client care îşi plătea rata la bancă, chiar şi cu o întârziere de 90 de zile, va trebui să plătească o rată mai mare pentru FAVOAREA de a fi consumat mai mult 2 ani de zile. Deşi pare iraţional, sunt sigur că o să fie clienţi pentru că măsura se adresează unei categorii sociale fără educaţie economică. Eu sper ca băncile să fie foarte transparente şi să le explice acestor oameni că în viitor îi aşteaptă o rată mai mare pentru că au consumat acum. (există şansa ca Guvernul să le ceară băncilor să nu crească dobânda, atunci trebuie să vedem ce oferă Guvernul la schimb şi asta înseamnă că vorbim de un cost pentru societate mai mare decât cei 200 de RON pe lună).
Vorbind despre această situaţie, guvernatorul BNR, instituţie care susţine schema de ajutor, spunea că este posibil ca cei care o să beneficieze de această facilitate să fie clienţi care „gâfâie” atunci când vine vorba de plata ratelor la bancă. Tot ce este posibil. Dar soluţia atunci este ca Guvernul să-i împingă către consum şi rate mai mari în viitor? Nu există nicio garanţie că unii dintre cei care ar opta pentru această schemă nu-şi vor pierde locul de muncă şi atunci acei oameni o să fie într-o situaţie mult mai dificilă.
Pentru a îndulci pastila, Guvernul oferă un credit fiscal de 200 de lei pentru plata ratei la banca după perioada de 2 ani în care rata a fost redusă. Sunt sigur că o să existe condiţii de calificare şi care o să implice plata la zi a impozitelor şi plata la zi a ratelor la bancă.
În esenţă, statul le cere băncilor să accepte un cash-flow mai mic astăzi de la cei mai buni dar şi cei mai săraci clienţi în speranţa că aceştia vor consuma. Guvernul vrea ca cei care îşi plătesc ratele la bancă să nu o mai facă 2 ani de zile şi să consume. Nu toţi, doar cei mai săraci, dar şi cei mai responsabili. Iar acest consum să fie susţinut de acţionarii băncilor şi de restul societăţii.
Da, schema gândită de echipa noastră este diferită. În celelalte cazuri, ţinta sunt clienţii care sunt aproape de faliment, sunt daţi afară din case pentru că nu-şi plătesc ratele la timp, sunt cei supraîndatoraţi. Schema autohtonă alege să-i „ajute” pe cei mai buni clienţi şi nu spune nimic despre procentul pe care îl reprezintă rata la bancă în veniturile acestora. Ultimul motiv de scepticism vine de aici: cinismul acestui guvern. În loc să-i ajute pe cei mai săraci să le crească veniturile permanent prin reducerea permanentă de taxe (CAS, TVA, impozit pe venit) sau să-i protejeze prin legea falimentului personal, acest guvern vrea să-i îndatoreze într-o economie care este încă în criză şi unde probabilitatea de a pierde locul de muncă este încă mare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...