Reportaj

„Palatele noastre sunt corturile!”

Şatra lui Gheorghe a poposit în comuna Livezile-Mehedinţi

Sunt ţigani cu domiciliul în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, dar nu au palate şi autoturisme de lux, ca mulţi etnici de acolo. Afacerile lor, dacă se poate spune aşa, sunt confecţionarea cu trudă şi migală a cazanelor de ţuică, a căldărilor ori a făraşelor din tablă. De primăvara până toamna târziu când cade bruma ţiganii se plimbă cu corturile prin comunele judeţului aşa cum le e tradiţia din moşi strămoşi.

Pe muncă cinstită, cum le place să ne spună, ei adună de la „rumâni” în schimbul căldărilor, făraşelor ori cazanelor, nu numai bani ci şi legume, păsări ori porcul tradiţional pentru Crăciun. Cu aceste provizii ei se întorc spre casele lor, să ierneze. Şatra de căldărari a lui Gheorghe Mihai a venit pentru câteva săptămâni în comuna Livezile şi doarme în 2 corturi din apropierea fântânii botezate de localnici, „La Curte”. Cât e ziua de lungă, ei meşteresc în faţa corturilor, iar ţigăncile umblă prin sat cu făraşe şi căldări în căutare de muşterii. Ei spun că mâncarea la pirostrii şi dormitul în cort reprezintă o tradiţie care le place şi nu pot renunţa niciodată la ea.

„Poc! Poc! Poc!” se aude regulat bocănitul ţiganilor care meşteresc în faţa corturilor ridicate în comuna Livezile, judeţul Mehedinţi, lângă o cişmea. Şeful şatrei, Gheorghe Mihai, în vârstă de 37 de ani, şi ginerele său, Iosif Bădulescu, de 27 de ani, ne spun că de cele mai multe ori fac burlane, găleţi, făraşe şi căldări din tablă. De exemplu, un făraş costă 2 lei şi o căldare 15 lei. Însă preţurile nu sunt bătute în cuie. Ţigani sunt disponibili să primească şi produse la schimb: o pasăre, cartofi, mălai sau grâu, într-un cuvânt cum „se tocmeşte” cu omul. Şi le convine mai bine aşa, poate. Dacă au comandă, cei doi căldărari nu se dau în lături de la a confecţiona şi cazane din cupru pentru ţuică. Dacă trag tare, pe unul îl dau gata în două zile. Preţul este în jur de 2.000 de lei. Afacerea nu le aduce mare profit, spun ei, pentru că „materialul” este destul de scump. În meşteritul lor, căldărarilor nu le trebuie metru. Măsoară cu palmele aşa cum au învăţat de mici. Şi spun că nu greşesc deloc. Scule n-au cine ştie ce: doar două ciocane, o foarfecă, o nicovală şi o pilă. Lângă ei, la câţiva paşi, se află o fetiţă care priveşte curioasă din faţa corturilor, la trecători. Ţigăncile îşi văd însă de treaba lor. Una hrăneşte câteva păsări căpătate de prin sat, iar cealaltă se apucă de gătit. La pirostrii, aşa cum gătesc toţi ţiganii căldărari care se mută cu corturile dintr-o zonă în alta. Când vor pleca o vor face cu ce au venit. Nu cu căruţa cum s-ar crede, ci cu o Dacie paradită, parcată alături de corturi. Şi nu va conduce niciunul, că n-au carnet, după cum ne-au mărturisit. Vor apela la un şofer. Unul al cărui nume nu vor să-l facă public.

Ţiganul Gheorghe, meseriaş de la 12 ani

"Acum o ţinem după noi, dar când o creşte mai mare o dăm la şcoală. Să înveţe şi ea carte. Poate o ajunge ceva mare, că dacă n-ai carte e greu!" - Gheorghe Mihai.

Gheorghe Mihai, şeful şatrei, ne-a povestit că se mândreşte că atât familia lui, cât şi a ginerelui Iosif Bădulescu, provin din familii de ţigani căldărari care muncesc cinstit să-şi câştige existenţa. Poate şi din acest motiv nu au reuşit să facă avere ca mulţi ţigani din Strehaia de unde sunt şi ei. „Palatele noastre sunt corturile! De dormit dormim pe lăzi goale de bere, peste care punem saltele de paie. Meseria de căldărar am învăţat-o la vârsta de 12 ani de la tata. Am făcut şi 5 clase. Ştiu să citesc şi să socotesc!”, ne povesteşte Gheorghe Mihai. Cu ceva timp în urmă, fiica sa, Verdina, de 19 ani, s-a logodit cu Iosif Bădulescu de 27 de ani. Cei doi i-au adus pe lume o nepoţică, Bianca, de 4 ani, albă la faţă ca tatăl ei şi frumoasă ca mama: „E nepoata mea, Bianca. Acum o ţinem după noi, dar când o creşte mai mare o dăm la şcoală. Să înveţe şi ea carte. Poate o ajunge ceva mare, că dacă n-ai carte e greu!”, recunoaşte Gheorghe în timp ce croieşte un făraş.

„Ne câştigăm cinstit pâinea!”

Ginerele lui Gheorghe, Iosif, ne-a povestit că vor sta în jur de o lună de zile în comuna Livezile în cele 2 corturi: „Ne vom trage la noi la Strehaia peste o lună de zile încolo, când reuşim să adunăm şi noi de la oameni cartofi, bulion, păsări şi poate dacă avem noroc să ne ducem cu un porc pentru Crăciun. Cerem 2 lei pe un făraş şi 15 lei pe o căldare, dar ne tocmim cu omul. Poate să ne dea şi bucate. Nu este uşor pentru noi, dar avem liniştea că ne câştigăm cinstit pâinea. Cine ne cunoaşte, ştie că nu punem mâna, nu furăm! Am fost şi prin Banat şi prin comunele de la munte, la Isverna, lumea ne ştie bine. Uitaţi, aşa dormim în cort. Nu e mare lucru!”, ne-a făcut o demonstraţie ad-hoc Iosif Bădulescu şi fetiţa lui Bianca. „Pe fiecare an ei vin aici şi pun corturile lângă casa noastră în spatele fântânii. Sunt ţigani muncitori şi cinstiţi, care n-au furat niciodată de la nimeni. Eu am şi mâncat de multe ori la ei la pirostii şi nu mi-e ruşine. Am fript şi oaie pe grătar cu toţii şi ne-am ospătat!”, ne-a declarat Vasile Lazăr, gospodar din Livezile, vecin cu corturile ţiganilor.

„Gătim mai mult cu untură!”

Soţia lui Gheorghe, Floarea Mihai, ne-a povestit că mai mult găteşte cu untură, nu cu ulei, şi că în ciuda aparenţelor la ei se mănâncă 3 mese ca în orice familie de români: „Cu untură gătim, că untură primim de la oamenii din sat. Şi noi mâncăm 3 mese pe zi, la căldare, pe pirostii. Odată mâncăm varză sau cartofi, altă dată carne. Ce ne dă Domnul şi îi mulţumim că are grijă de noi! Suntem credincioşi, ţinem posturile şi ne rugăm tot timpul la Dumnezeu să ne dea sănătate! Să ştiţi că pe fetiţa cea mică o să o dăm la şcoală. Poate ea o să aibă altă viaţă, alt viitor!”, este de părere Floarea Mihai, o ţigancă ajunsă bunică la vârsta de 36 de ani.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...