Ultima Oră

Licitaţie cu participarea DNA la Complexul Energetic Oltenia

Preţul corect: 3 milioane de euro. Suma pusă la bătaie pentru cumpărarea funcţionarilor a contat la arestarea lui Gruia Stoica

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) spun că, în luarea deciziei de arestare a omului de afaceri Gruia Stoica, a contat şi cuantumul exorbitant al sumei puse la bătaie de acesta pentru a cumpăra "bunăvoinţa" funcţionarilor publici, înaintea licitaţiei.

În motivarea hotărârii prin care a fost dispusă măsura preventivă se mai arată că un alt argument în sprijinul acesteia a fost mentalitatea infracţională manifestată făţiş de către omul de afaceri, care «denotă modul în care (Gruia Stoica - n.r.) înţelege să-şi folosească toate relaţiile».

Potrivit motivării deciziei CAB, pericolul social concret pe care îl prezintă Stoica rezultă din împrejurările şi modalităţile concrete de săvârşire a faptei acestuia.
"În ceea ce priveşte absenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, Curtea apreciază că această apărare nu este fondată", mai apreciază judecătorii Curţii, în acelaşi document.
În motivare se face referire şi la "denaturarea mediului concurenţial", prin faptul că omul de afaceri ar fi încercat să afle informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta cu scopul de a obţine apoi "un câştig cert".

"Trebuie menţionat că la conturarea acestor concluzii a contribuit şi mentalitatea infracţională manifestată făţiş de inculpat, care denotă modul în care înţelege să-şi folosească toate relaţiile, mai mult sau mai puţin cointeresate, pentru obţinerea unor sume de bani consistente, aspect întărit şi de cuantumul exorbitant al sumei „puse la bătaie” pentru a cumpăra „bunăvoinţa” funcţionarilor publici; denaturarea mediului concurenţial, prin încercarea de a obţine informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta, astfel încât să nu existe riscul câştigării licitaţiei prin oferirea unui preţ care să nu garanteze un câştig cert pentru societatea controlată de inculpatul Stoica Gruia", a precizat Curtea de Apel Bucureşti.

Mai mult decât atât, susţine judecătorii, la nivelul potenţialilor investitori ar fi putut fi creată o "percepţie negativă", ce putea fi interepretată drept o încurajare a unor astfel de "practici infracţionale".

Judecătorii CAB vorbesc şi despre "lipsa de scrupule" a lui Stoica, evidenţiată de presiunea constantă generată asupra funcţionarilor CFR Marfă şi nu numai, în scopul adjudecării în mod ilegal a unor contracte care să asigure supravieţuirea societăţilor pe care le controlează.

Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Decizia de arestare a fost luată joi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Hotărârea a fost atacată deja de Stoica, recursul faţă de măsura preventivă urmând să fie judecat de instanţa supremă.

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Omul de afaceri a refuzat să se prezinte la DNA pentru audieri, astfel că a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. El a fost dus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

La DNA a fost audiat, miercuri seară, şi avocatul Doru Boştină.

Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici nu a putut fi audiat întrucât în seara zilei de 23 ianuarie a suferit un atac cerebral, în prezent fiind în comă, la Spitalul Elias, au precizat procurorii.

Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro ) fără TVA.
Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro , în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".

Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

Anchetatorii mai notează că încercările lui Gruia Stoica de a afla conţinutul ofertei pe care urma să o depună CFR Marfă nu au avut nici un rezultat, "aspect care de altfel nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă".
Astfel, arată procurorii, în 29 ianuarie 2014, la sediul SC CEO SA din municipiul Târgu Jiu au fost depuse două oferte pentru participarea la licitaţie, de la CFR Marfă şi GFR Group.

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitaţie, chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.
Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro .

........................

Omul de afaceri Gruia Stoica i-a dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ oferă CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, susţin procurorii anticorupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă.

Dosarul în care sunt vizaţi cei doi este legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu.

Astfel, potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".

Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

DNA mai informează, pe de altă parte, că Gruia Stoica a refuzat să se prezinte la audieri şi, din acest motiv, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

La sediul DNA, a fost audiat, miercuri seară, şi avocatul Doru Boştină.

Gruia Stoica ar fi minţit procurorii anticorupţie atunci când le-a transmis acestora, legat de primirea citaţiei pentru audieri, că nu se află în Bucureşti, pentru a nu se prezenta la DNA, acest fiind motivul pentru care el a fost ridicat în baza unui mandat de aducere.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Stoica a fost citat de procurorii DNA pentru a se prezenta la sediul Direcţiei, unde urmau să-i fie aduse la cunoştinţă învinuirile din dosar.

Potrivit aceloraşi surse, citaţia a fost trimisă la adresa de domiciliu din Bucureşti a omului de afaceri, însă acesta nu s-a prezentat la audieri, motivând că nu s-ar afla în Capitală. Sursele citate susţin că Stoica i-ar fi minţit pe anchetatori când le-a spus că nu este acasă, DNA deţinând dovezi în acest sens. În acest context, anchetatorii au hotărât emiterea unui mandat de aducere pe numele omului de afaceri.

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins anterior, tot miercuri, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru o licitaţie chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.

Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro.

Grupul controlat de Gruia Stoica a vrut anul trecut să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă, însă tranzacţia nu s-a finalizat.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie 2013, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...