Ultima Oră

Membrii trupei Vunk, blocaţi pe Dealul Negru

Membrii formaţiei Vunk sunt blocaţi din cauza viscolului pe drumul care leagă oraşele Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în zona Dealul Negru, de aproximativ patru ore, solistul trupei, Cornel Ilie, declarând, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că «este o coadă foarte mare de tiruri şi maşini trase pe dreapta».

Cornel Ilie a declarat că se află "undeva chiar înainte de urcarea dealului (Dealul Negru, n.r.), la 25-30 de kilometri de Piteşti, undeva la jumătatea drumului".

Ilie a precizat că formaţia se îndreaptă spre Râmnicu Vâlcea, unde urmează să susţină un concert, după ce, vineri, a cântat la Piteşti.

"E o coadă foarte mare de tiruri şi maşini trase pe dreapta. Acum au început să dea drumul cât de cât, dar am stat patru ore pe loc. Au încercat nişte pluguri să deszăpezească, dar doar două pluguri nu aveau cum să facă faţă", a mai spus Cornel Ilie.

De asemenea, solistul trupei Vunk a declarat: "Acum se circulă cât de cât, mai pe un sens, ba pe altul, dar, având în vedere că o să ningă în continuu, nu ştiu cum o să se circule în continuare. Noi stăm aici şi efectiv nu avem cum să înaintăm. Este ceva poliţie pe aici, încearcă să rezolve, dar cred asta trebuia să se rezolve înainte, undeva de ieri, pentru că s-a tot spus că o să ningă, că o să fie cod portocaliu şi, cu toate astea...".

"Ne-a găsit vremea asta pe drum", a spus Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.

Cornel Ilie a spus că în faţa lor, din câte au putut observa ei, se afla un camion care tracta tirurile care derapaseră.

"În faţa noastră era un camion mare care tracta tirurile care derapaseră. Am înţeles că mai încolo de noi fuseseră cinci tiruri derapate şi tot încercau să le tracteze", a mai spus Cornel Ilie. "Aşteptăm să vedem dacă putem să urcăm dealul", a adăugat solistul trupei Vunk.

Cu toate acestea, Cornel Ilie s-a arătat încrezător şi a declarat că speră să ajungă până la ora 21.00, când este programat concertul, în Râmnicu Vâlcea, pentru a nu-şi dezamăgi fanii.

"Este un concert de câteva zile sold out. O să facem cumva să ajungem", a spus Cornel Ilie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...