Eveniment

Mehedinţi: Au făcut trichineloză de la carne verificată

Dacă victimele vor depune plângere, tehnicianul va răspunde în faţa legii

O familie din comuna mehedinţeană Gogoşu a tăiat recent un porc şi, aşa cum făceau toţi sătenii din zonă, a dus carnea la analiză la un tehnician veterinar din comuna învecinată, Burila Mare. Acesta din urmă le-a dat undă verde la consumul cărnii, însă, la scurt timp, trei persoane care au mâncat din acel porc s-au infectat cu trichineloză. Peste câteva zile, alte trei persoane au „căpătat” aceeaşi boală. Inspectorii DSV Mehedinţi au stabilit în urma analizelor de laborator că acea carne de porc are trichineloză. Totodată, DSV Mehedinţi a anunţat că un tehnician veterinar nu este autorizat să facă astfel de examene şi ca atare l-a amendat pe cel în cauză cu suma de 1.200 de lei.

Şase persoane din comuna mehedinţeană Gogoşu au fost spitalizate la secţia de boli infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, după ce au fost diagnosticate cu trichineloză, aceştia consumând carnea unui porc a cărui analiză a fost efectuată greşit de o persoană neautorizată. La spital au ajuns iniţial 3 persoane, doi bărbaţi şi mătuşa unuia dintre ei, după ce au avut simptomele trichinelozei, medicii administrându-le medicaţie de specialitate şi fiind de părere că forma pe care o manifestă este una uşoară. Unul dintre pacienţi a declarat că a tăiat un porc crescut în gospodărie, a mers cu proba de carne la un tehnician veterinar din comuna Burila Mare, care a efectuat analiza, acesta spunându-i “Este bună, puteţi să o mâncaţi sănătoşi!”. Aşa că oamenii au preparat carnea şi au consumat-o. Bărbatul a mai relatat că din porcul respectiv au consumat carne membrii familiei, între care copilul de trei ani şi mama acestuia însărcinată precum şi mai mulţi apropiaţi, care i-au vizitat de sărbători, fiind vorba despre aproximativ 30 de persoane. ”Sunt internaţi în secţie de câteva zile doi pacienţi, apoi s-a mai internat o pacientă care a consumat carne de la acelaşi porc, care este infestat cu trichinella. Sunt sub tratament, starea generală este bună. Ei afirmă că sunt în total circa 30 de persoane care au consumat din acest porc, dar la noi la camera de gardă s-au prezentat cinci persoane”, a declarat medicul Liliana Bancă. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare Mehedinţi, Adriana Ganea, a declarat că, în urma anchetei desfăşurate, s-a constatat că animalul din care s-a consumat carnea era infestat cu trichinella spiralis, iar analiza a fost făcută incorect. Ea a mai precizat că tehnicianul veterinar care a efectuat analiza cărnii de porc nu era autorizat pentru examenul trichineloscopic, acesta fiind amendat cu suma de 1.200 lei. ”Inspectorii sanitar-veterinari au mers la faţa locului, au făcut o anchetă care s-a finalizat cu sancţiune contravenţională a persoanei care a făcut şi a luat proba incorect din porcul respectiv şi noi sperăm ca în continuare să nu apară probleme. Proba a fost confirmată de laborator prin cele două metode acreditate. Nu era medic, era o persoană neautorizată, un tehnician veterinar. Tehnicienii veterinari nu pot să facă analize, pot doar să etaleze, adică să pună proba pe lamelă, iar medicul veterinar efectuează această analiză. Examenul trichineloscopic s-a făcut acasă şi nu într-un spaţiu autorizat şi de aici aceste consecinţe”, a mai declarat Ganea. În satul Balta Verde, comuna Gogoşu, localnicii spun că de ani de zile fac analize la acest tehnician şi că au mare încredere în el. „Eu am foarte mare încredere, tot satul face analize la omul acesta şi nu s-a întâmplat niciun caz”, ne-a spus un bărbat din sat. „Eu am făcut analizele aici, la domnul Tudor, a fost director la complexul de porci şi a fost bună carnea. Toţi oamenii din sat la el fac analizele. Noi ne mulţumim că ne face analizele”, a spus o bătrână din localitate.
Porcul a cărui carne a fost infestată cu trichinella spiralis a fost crescut în gospodărie, de familia care l-a tăiat.

A tăiat un porc crescut în gospodărie, a mers cu proba de carne la un tehnician veterinar din comuna Burila Mare care a efectuat analiza, acesta spunându-i “Este bună, puteţi să o mâncaţi sănătoşi!”.

Falsul tehnician ar putea răspunde penal

La Spitalul de Boli Infecţioase au ajuns alte trei persoane diagnosticate cu boala respectivă. Două dintre ele au fost spitalizate, iar o a treia a primit tratament şi a plecat acasă. În spital se află şi o tânără de 19 ani, mama unui bebeluş de câteva zile şi a unei fetiţe de trei ani. Cu toţii au consumat carnea de porc infestată cu trichinella spiralis, a cărui analiză a fost efectuată greşit de o persoană neautorizată. „Sunt cinci pacienţi internaţi în secţie, cu vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani. Starea generală este relativ bună şi a mai fost încă un pacient confirmat, dar a primit reţetă la domiciliu. Dacă au consumat carne infestată care nu a fost prelucrată termic, există posibilitatea să mai apară cazuri. Totul depinde de cantitatea de parazit ingerată şi de starea biologică a bolnavului. Cazuri mai pot să mai apară, iar ei spun că au consumat aproximativ 30 de persoane”, a declarat medicul Liliana Buncă din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Motivul pentru care boala s-a declanşat la aproximativ trei săptămâni după ce s-a consumat prima dată carne din porcul infestat este acela că pacienţii au consumat cârnaţi preparaţi din animalul respectiv. Aceştia nu au fost prăjiţi, ci doar afumaţi. Dacă pacienţii ar fi consumat carnea prăjită sau fiartă, cel mai probabil nu contactau boala, întrucât prin prepararea termică, parazitul dispare. Cele cinci persoane internate în spital au mâncat carne din porcul verificat infestat cu trichinella spiralis. Tehnicianul veterinar care a greşit ar putea răspunde şi penal doar dacă proprietarii porcului depun plângere la Poliţie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...