Actualitate

Frâncu, învestit oficial la Primăria Râmnicului

Ion Matei (PSD) şi Gheorghe Ioniţă (PNL) au fost aleşi viceprimari ai Râmnicului

Emilian Frâncu a fost instalat oficial în funcţie azi, 21 iunie, în prezenţa prefectului de Vâlcea, Mircea Nadolu, preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, dar şi a celor mai importanţi lideri politici din judeţ.

Sala Consiliului Local din Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei care au venit să participe la învestirea în funcţie a noului primar USL, Emilian Frâncu, dar şi la constituirea Consiliul Local şi alegerea celor doi viceprimari. La eveniment au participat, atât liderii USL, cât şi cei ai PDL şi UNPR.

„Mă bucur că sunteţi alături de mine la acest început de drum. Adresez un gând de recunoştinţă tuturor celor care au avut încredere în mine şi sper că nu îi voi dezamăgi. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit ca Râmnicul să arate ca un oraş modern. Îi asigur pe toţi, că aşa cum am promis, voi fi primarul tuturor cetăţenilor oraşului şi le voi fi aproape. Doresc să aduc la Primărie trei valori importante în care eu cred cu tărie: respectul, seriozitatea şi încrederea. Prioritatea mandatului meu va fi să contribui la crearea a peste 1.500 de locuri de muncă şi de mâine voi încerca să atrag aici la Râmnic investitori puternici, voi continua în ritm alert toate proiectele începute şi voi demara altele prin atragerea de fonduri europene sau guvernamentale”, a declarat Emilian Frâncu.

Noul primar a primit şi o icoană din partea PS Emilian Lovişteanul pentru a-i purta noroc în acest mandat. De asemenea, tot azi au fost instalaţi şi cei 23 de aleşi, ce au depus rând pe rând jurământul. Printre cei 23 de consilieri se află şi fostul primar Romeo Rădulescu, dar şi ex-vicele Cosmin Constantinescu. După votul din Consiliul Local, Ion Matei a fost ales viceprimar cu 21 de voturi, în timp ce Gheorghe Ioniţă a strâns 22 de voturi din partea colegilor. Săptămâna viitoare urmează ca şi preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea să depună jurământul şi să fie oficial instalat, atunci când se va organiza şi prima şedinţă a Consiliului Judeţean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...