Sfârşitul de an aduce cu el şi un tablou contabil al celor care simt nevoia să facă un exerciţiu financiar cu cele bune, cu cele rele. Sunt destui cei care fac o sinteză cantitativă a elementelor şi bucuriilor primite, sunt destui cei care numără cele cedate de organism, cele ireversibile, cele falimentare şi cele înfloritoare. Dar oricare ar fi rezultatul acestei gestiuni, oricât de convinşi spunem că e loc de mai bine, sunt alţii cei ce merită aplauze care să depăşească lăcomia noastră, egoismul şi orgoliul. Aşadar, aplauze pentru cei care şi-au pierdut un organ, dar care totuşi ne întregesc zi de zi. Aplauze pentru cei care au rămas fără case, dar care ne ajută să ne simţim ca acasă.

Aplauze pentru cei care muncesc de trei ori mai mult pentru aceiaşi bani, dar care ni se înfăţişează ca şi când nu le-ar trebui nimic mai mult. Aplauze pentru cei care, sfrijiţi, într-un baston, au crezut că nu vor mai termina drumul, dar care, de fiecare dată au luminat calea unui rătăcit. Aplauze pentru cei care n-au terminat în viaţa lor o şcoală, dar care ne-au ajutat pe noi în faţa tuturor examenelor vieţii. Aplauze pentru mamele care îşi privesc în lumea celor drepţi copiii răpuşi de cancer, dar care au prins curaj să „puiască” din nou. Aplauze pentru cei care sunt surzi şi aşa vor fi mereu, dar care au puterea „ să ţipe” de fericire.

Aplauze pentru cei care nu şi-au mai putut plăti ratele, dar care şi-au împrumutat prietenii. Aplauze pentru medicii care nu şi-au încălcat jurământul, deşi au fost atâţia cei care îi înjură. Aplauze pentru educatoare care au crescut în orfelinate, dar care azi ne şcolesc exemplar fii şi fiicele. Aplauze pentru cei care au crezut că nu vor supravieţui unei singurătăţi, dar care mereu au găsit motive să o ia de la capăt. Aplauze pentru cei rămaşi fără o mână sau fără un picior în vreun accident stupid, dar care ne îmbrăţişează ca nişte caracatiţe iubitoare sau ne cedează locul în autobuz. Aplauze pentru bunicii care au pensii cât ciubucul unui chelner, dar care scot bani de la saltea pentru nepoţi.

Aplauze pentru aceia au renunţat la iubirile lor pentru libertatea celuilalt, dar care iubesc în continuare, fără teamă. Aplauze pentru fiecare prieten care şi-a abandonat visele, dar care poate să asculte poveşti despre realizările celor mai ambiţioşi. Aplauze pentru cei care azi nu au ce să mănânce, pentru că de fiecare dată când ne-am pus la masa lor, au avut grijă să mâncăm din acel puţin cu poftă. Aplauze pentru cei care sunt urâţi şi daţi deoparte, dar care ne-au ajutat să fim creativi şi mai frumoşi. Aplauze pentru toţi aceia care n-au cizme de iarnă, dar care sunt mai calzi ca vara. Aplauze pentru toţi cei care anul acesta nu au primit nici un cadou, dar care şi-au vândut ultimele lucruri pentru a face o surpriză. Aplauze pentru toţi părinţii care au plâns la o serbare, dar care şi-au susţinut până la capăt micii idoli, strângând toate lacrimile într-o batistă.

Aplauze pentru cei care nu se mai pot întoarce la noi, dar care zi de zi ne fac să părem însoţiţi. Aplauze pentru toţi aceia care suferă în sinea lor, dar care ne fac să zâmbim pe noi într-o lume care pare corectă. Aplauze pentru cei care niciodată nu şi-au propus să fie artişti, dar care ne-au încredinţat rolul vieţii noastre. Aplauze pentru cei mai puţin norocoşi decât noi care ne învaţă firesc că toate trec şi că anii cei mai buni sunt cei care vor veni…