Economic

Oltchim, din nou fără preşedinte al CA

Borbely Karoly a demisionat din funcţia de administrator al combinatului chimic vâlcean

Compania Oltchim S.A. a anunţat că Borbely Karoly, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, a demisionat din funcţia de administrator al societăţii, se arată într-un raport curent remis astăzi, 20 iunie, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Karoly Borbely şi-a prezentat demisia din funcţia de administrator ieri, 19 iunie.

Combinatul Oltchim a fost nominalizat pentru anul 2012 pe lista FMI printre societăţile care vor intra în programul de privatizare. La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia creanţelor pe care le avea Oltchimul la AVAS în acţiuni iar pe 31 mai combinatul urma să fie privatizat.

Tergiversarea procesului de conversie a dus la amânarea privatizării companiei pentru luna septembrie a acestui an.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul trimestru din acest an cu pierderi nete de 82,8 milioane lei, de peste 30 de ori mai mari faţă de cele raportate în perioada similară din 2011 (2,68 milioane de lei).

Pentru 2012, acţionarii companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea estimează realizarea unor investiţii în valoare de aproape 93 de milioane de lei şi eliminarea pierderilor înregistrate în 2011.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...