În viaţă nu ne alegem singuri nici părinţii, nici ţara. Ne naştem din ei, în ea şi ne ridicăm pe o fundaţie, cu puteri mici, pentru aşteptări mari. Pe cântarul timpului îi iubim cu adevărat lipsurile şi din ţara care pare doar pământ facem o fiinţă la picioarele căreia mor domnitori. În timp ce ea rămâne credincioasă propriei eternităţi. Ne-am obişnuit să cerem tot mai mult, am obligat-o să ne suporte. Am crezut-o prea puţin, am tratat-o cu convingerea că nu poate fi superioară tuturor celorlalte. Am lasat-o să fiarbă în suc propriu şi, egoişti şi meschini, am marcat-o uneori doar ca pe un teritoriu.
România, eu rămân cu tine. Pentru că, în timp ce unii visează să ajungă pe Marte şi pe Lună, sunt destui care năzuiesc să se întoarcă acasă. Pentru că, în timp ce unii se văd fericiţi sub adopţie străină, sunt destui cei care, peste graniţe, se simt copii înfăşuraţi în sârmă ghimpată. Rămân cu ea pentru că, deşi sunt mulţi cei care o jerpelesc şi o sărăcesc furând şi din cutiile milei, sunt mai mulţi cei care o „replantează” şi îi dau o gură de oxigen. Râmân cu ea pentru că pentru fiecare geniu care îşi închiriază talentul, există sute de oameni care vor să-l păstreze necondiţionat. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare zi în care am avut impresia că nu-mi găsesc locul, mi-am întors faţa către mormântul bunicilor mei, de la care am auzit cele mai straşnice poveşti despre libertate. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare român care visează mai puţin la împlinirea ei, există milioane de copii care visează dublu pentru zilele în care noi nu vom mai fi. Rămân cu ea fiindcă pentru fiecare Dorel care „a comis-o”, există zeci de meşteri care ştiu să râdă şi să dreagă o situaţie.
Rămân cu ea întrucât pentru fiecare încercare nereuşită, blocată de semeni cu putere, există zilnic milioane de tineri care răstoarnă situaţii prin propriul caracter. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare piţipoancă mâzgălită strident de ruj, există sute de mămăici roşii în obraji de la Dumnezeu care miros precum câmpurile cu muşetel. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare chiflă franţuzească, îndesată cu „neologisme culinare”, există vetrele străbune în care pâinea coaptă duhneşte a familie unită. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare român care spune că nu i s-ar simţi lipsa, există mii care ştiu că ţara nu se termină cu ei, dar care realizează că doar aşa o fac mai puternică.
Rămân cu ea pentru că pentru fiecare magazin încărcat de jucării inteligente, există o margine de oraş în care se mai joacă şotron. Rămân cu ea pentru că pentru fiecare patimă care nu e deloc dulce, există un dor şi mai mare, care nu ne permite separarea. Rămân cu ea pentru că patria sunt eu, eşti tu şi tot ceea ce iubim mai mult, tot ceea ce ocrotim şi misiunea noastră care nu poate fi sfârşită în niciun fel. Fiindcă ne aleargă prin vene, iar sângele apă nu se face.
