Sport

Mititelu a revenit pe Stadionul Ion Oblemenco

Echipa FC Universitatea Craiova a revenit, luni, pe Stadionul Ion Oblemenco, după ce un executor judecătoresc a pus în aplicare o decizie a Tribunalului Dolj, în litigiul dintre gruparea patronată de Adrian Mititelu şi primăria oraşului.

Adrian Mititelu a reuşit să facă executarea după mai bine de o oră de analizare a actelor. Astfel, meciul dintre Universitatea Craiova şi Minerul Motru din Liga a II-a se va disputa, miercuri, pe Stadionul Ion Oblemenco, începând cu ora 19, informează ediţie.ro.

Tribunalul Dolj a admis, la 15 octombrie, ordonanţa preşedinţială solicitată de Adrian Mititelu, magistraţii dispunând reîntoarcerea echipei FC Universitatea Craiova pe Stadion Ion Oblemenco până la finalizarea dosarului pe fond.

La 27 iunie, Adrian Mititelu a fost evacuat de autorităţile locale din complexul Ion Oblemenco, el atacând în instanţă decizia Primăriei.

„Astăzi ne întoarcem acasă. Nu am nici cea mai mică îndoială. Se va face dreptate. Să vină echipa la antrenament! Au încercat să intimideze executorul. Este o mare victorie, asta demonstrează că mai există justiţie în România”, au fost primele cuvinte rostite de patronul Universităţii, odată ajuns în incinta stadionului.

Iniţial, primarul Lia-Olguţa Vasilescu l-a susţinut pe Mititelu în disputa sa cu FRF şi în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reuşeşte să facă rost de banii necesari înscrierii formaţiei în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova - CS Universitatea Craiova.

„Aţi văzut, probabil, sâmbătă, ce au decis craiovenii. Care este echipa lor. Cred că nu mai sunt semne de întrebare, deşi eu nu cred că cineva putea să se gândească la altceva. Pe cei de la CSU îi aştept la negocieri, şi pe ei, dar şi Municipalitatea. Eu rămân cu 35 la sută din acţiuni, 35 la sută suporterii, restul să ia Primăria. Nu există pentru mine fuziune. Am o soluţie, să fac o divizare legală, să rămână clubul curat, eu să îmi duc mai departe lupta cu FRF şi Liga. Nu vreau să lucrez cu Badea, Geolgău sau Cristescu. Sunt dispus să dau de la mine către Olguţa Vasilescu, numai să scape de aceşti trădători”, a declarat Adrian Mititelu,

Ulterior, finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, şi-a înscris în competiţie gruparea pe care o conduce.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...