Inedit

La scaldă în Oltenia

Între gârlă şi ştranduri cât de cât modernizate, oltenii au prea puţine variante de a scăpa de arşiţă

Râmnicul, alternativă la curele saline

Ştrandul Ostroveni din cartierul cu acelaşi nume al Râmnicului reprezintă o oportunitate de a petrece în mod plăcut timpul liber. În multe cazuri, râmnicenii obişnuiţi să apeleze la băile cu sare din ştrandul Ocniţa pot să îşi efectueze curele de sănătate fără a mai face deplasarea spre baza din Ocnele Mari, graţie bazinului cu apă sărată din interiorul bazei de agrement a Râmnicului.
„Au fost câteva probleme pe care a trebuit să le rezolvăm aici urgent, mai ales la bazinul cu apă sărată, unde nu s-a mai intervenit de câţiva ani buni, unde au fost identificate o serie de porţiuni degradate şi corodate. De asemenea, nu am uitat nici de bazinul cu apă dulce, unde am intervenit pentru a îmbunătăţi calitatea pavimentului, alături de o revizie generală a pompelor, precum şi a instalaţiilor sanitare şi de încălzire solară”, a declarat Rozin Ceauşescu, directorul general al SC Pieţe Prest SA. O dată cu deschiderea ştrandului, s-a pus în funcţiune o linie specială de transport în comun a ETA care va aduce râmnicenii la ştrand. Linia 7S va circula zilnic între orele 8.00 - 18.00, din două în două ore, pe traseul Dispecerat Nord – Ştrand. Pentru râmnicenii care preferă ieşirea în „sălbăticie”, barajele de pe râul Olt şi gura de vărsare a Olăneştiului reprezintă o variantă la fel de bună, chiar mai ieftină, pentru a întâmpina razele soarelui.

Apa salină din Ocne, izvor de sănătate

Devenită oraş abia după 1950, localitatea Ocnele Mari aduce în memoria celor care au prins deceniile de aur ale epocii comuniste amintirea ştrandurilor şi gurilor de mină inundate de apă pe care puteai pluti fără niciun efort. Apa salină saturată de la Ocne atrage încă turişti, chiar dacă după recentele dezastre naturale oraşul se prezintă într-o imagine prea puţin favorabilă unei staţiuni vilegiaturiste.
Proprietăţile terapeutice ale zonei se datorează apelor clorosodice şi iodurate, secondate de nămolul sapropelic (formate deasupra masivului). Aceste ape, în combinaţie cu nămolul sapropelic, tratează reumatismul, afecţiunile ginecologice şi afecţiuni ale sistemului osos la copii.
Staţiunea este încă funcţionabilă în sezonul cald şi pare a fi un loc destul de liniştit. Ştrandul este plin în fiecare zi şi asta probabil pentru că mereu există oameni care vin la tratament în această staţiune. Dacă decideţi să vă bălăciţi puţin în apa ştrandului, datorită apei sărate, vă veţi trezi cu pete albe de sare pe corp şi probabil vă veţi obişnui mai uşor cu mirosul pregnant de sare.

“Litoralul” craiovean, de pe malul Jiului, direct la şezlongurile din ştrand

Craiovenii care nu îşi pot permite un concediu pe litoral au ca variantă „plajele” de acasă. Un număr de şase ştranduri şi-au deschis şi în acest an porţile, cu fel de fel de oferte. Pe lângă acestea, inevitabil, Jiul va fi transformat în Marea Neagră de către olteni, ca în fiecare an.
În majoritatea ştrandurilor s-a investit de ani buni, aşa că proprietarii încep să culeagă roadele investiţiilor. Nu a apărut nimic nou, aşa că aceleaşi locaţii de anul trecut vă aşteaptă să vă petreceţi vara pe nisipul fierbinte de acasă. „Fanty Beach”, aflat la Işalniţa, este un ştrand cu două bazine, trei baruri, şezlonguri, nisip şi iarbă verde. Complexul mai oferă şi internet wireless gratuit, două restaurante şi o discotecă în aer liber cu 700 de locuri.
Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii până în 14 ani.
Cunoscutul ştrand Laguna Albastră dispune de un bazin mare pentru adulţi şi adolescenţi, şezlonguri, dar şi de vestiare şi plajă. Este preferat de mai toţi craiovenii pentru că este situat nu departe de centrul oraşului.
La Laguna Albastră se organizează şi cursuri de înot, care au loc de luni până vineri, între orele 9.00 - 13.00 şi 17.00 - 20.00. Preţul de intrare la ştrand este de 10 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii.
La ieşirea din oraş, către Slatina, găsiţi două ştranduri: Hanul Doctorului şi Valencia. Recent renovat, “Hanul Doctorului” dispune de un bazin de dimensiuni mari, şi de un bar acoperit aflat în mijlocul bazinului. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei, şi include locul pe şezlong.
Ştrandul Valencia are două bazine şi oferă şezlonguri, jacuzzi şi saună în preţul biletului. Pentru cei care nu vor plajă, există un teren de fotbal sintetic, care poate fi închiriat cu ora. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii până în 14 ani.
Un alt ştrand în peisajul craiovean este fostul Zeus, care în acest an se cheamă Terasa Star Nem şi care îşi deschide porţile în aceste zile. Nu în ultimul rând, ştrandul de la Preajba aşteaptă, ca în fiecare an, craiovenii dornici de o zi răcoroasă.
Pentru cei care nu sunt “atraşi” de ofertele de mai sus, există, evident, varianta plaja Jiului, nerecomandată, dar care atrage în fiecare an craioveni din toate păturile sociale. Aici mai e loc şi de un grătar, poate şi o amendă, dar… e vară şi fiecare se distrează cum îi cere inima sau cum îl duce capul.

Strandul din Brazdă, înghiţit

Vâlcenii şi craiovenii par cei mai favorizaţi de condiţiile oferite de autorităţile locale în privinţa bazelor de agrement cu bazine deschise pe tot sezonul estival. Dacă în Vâlcea bazele de tratament ale oricărei staţiuni includ şi piscine şi ştranduri cu ape terapeutice, iar Râmnicul, la fel ca şi Craiova, se poate mândri cu câteva baze moderne de agrement, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte oraşe din Oltenia. În Slatina, primăria se codeşte să deschidă locul preferat de înot al localnicilor, în timp ce severinenii alternează între goana la bazin şi scalda în Dunăre. Pentru mulţi dintre ei experienţa se dovedeşte a fi fatală.

Singurul ştrand care a dispărut de ceva vreme din peisaj este “Titulescu”, aflat în cartierul Brazda lui Novac. Din fostul loc de agrement nu au mai rămas decât câiva metri pătraţi care, probabil, în anii următori vor deveni fundaţie a vreunei construcţii.

Cei mai mulţi vor prefera cel mai probabil să se răcorească în Olt
Slătinenii nu beneficiază de ştrand nici în această vară

Locuitorii municipiului Slatina nu vor beneficia de ştrand nici în acest an. Cei care vor dori să se răcorească vor trebui să scoată din buzunar ceva bani pentru a se distra la piscina de la hotelul fotbalistului Răzvan Raţ sau se vor bălăci în râul Olt, pentru că municipalitatea a decis şi în acest an să nu deschidă plaja Olt.

Zona urmează să fie scoasă la licitaţie pentru amenajarea unui club nautic

„Noi am început procedurile legate de licitarea zonei unde se află plaja Olt şi piscina aferentă pe care le ofeream slătinenilor până anul trecut. Este vorba despre un proiect pe fonduri europene în valoare de 34,7 milioane de lei, din care noi vom contribui cu 19 milioane lei, proiect ce vizează amenajarea unui club nautic”, a afirmat Ana Anghel, viceprimar al Slatinei. Acest proiect va fi finalizat probabil anul viitor. Aici va fi amenajat un debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele, iar vechea piscină va fi înlocuită cu una dotată cu sistem de reciclare şi clorinare a apei, duşuri solare, vestiare noi, grupuri sanitare. De asemenea, se vor construi anexe noi ce vor cuprinde terenuri de sport, respectiv: teren de minigolf, teren pentru tir cu arcul, zonă pentru escaladare, pistă asfaltată pentru biciclete şi o suprafaţă pentru rolleri. Până când proiectul va fi gata, în această vară, slătinenii nu vor avea prea multe soluţii pentru a se răcori, cel mai probabil aceştia apelând la râul Olt, unde se pare că vor merge gratis.

Severinenii fac baie în Dunăre şi la ştrand

În Mehedinţi, cele mai vechi şi renumite ştranduri de făcut baie sunt la Severin, în cartierul Crihala şi la Schela Cladovei. Cel mai frecventat este cel de la Schela Cladovei, unde apa este termală, cu sulf, şi unde poţi face băi cu nămol adus din staţiunea Bala. Intrarea este în jur de 5 lei pe zi pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. O bună parte dintre severineni se răcoresc însă şi în apele fluviului Dunărea, în locuri neamenajate. Poate şi din acest motiv în fiecare an există şi victime. Cel mai recent caz s-a petrecut miercuri, în urmă cu aproape o săptămână. Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Orşova, şi-a pierdut viaţa în apele fluviului Dunărea. Pescarii de pe mal, dar şi mai mulţi sportivi canoişti l-au văzut, miercuri, pe Vasile Maier înecându-se şi au încercat să îl scoată, însă fără succes. A murit chiar în ziua în care a împlinit 57 de ani. Oamenii au sunat la 112 pentru a anunţa dispariţia acestuia în fluviul Dunărea, în zona falezei din municipiul Orşova.
„Ofiţerul de serviciu de la I.P.J. Mehedinţi a fost sesizat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în fluviul Dunărea, la km. fluvial 953+500, pe raza municipiului Orşova, o persoană de sex bărbătesc a intrat în apă pentru a face baie şi nu a mai ieşit. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a postului de poliţie T.N. Orşova, care a găsit pe malul apei mai multe bunuri, respectiv haine, unelte pentru pescuit şi două sticle ce conţineau băuturi alcoolice. În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că acestea aparţin lui M. Vasile, de 57 ani, din municipiul Orşova, fapt confirmat şi de către C. Ioana, de 57 ani, din Orşova, care a recunoscut bunurile găsite pe mal”, precizează IPJ Mehedinţi. Pentru căutarea persoanei înecate, s-au deplasat imediat un ofiţer şi patru subofiţeri din cadrul Detaşa-mentului de Pompieri Orşova cu un autocamion şi o barcă pneumatică cu motor. De asemenea, a fost solicitată, în sprijin, o echipă de scafandri (trei subofiţeri şi un autoturism) din cadrul I.S.U. „Oltenia” al judeţului Dolj. Echipajele de pompieri au intervenit pentru căutarea persoanei înecate, cadavrul bărbatului fiind scos la suprafaţă în ziua de sâmbătă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

20.06.2012 - 10:22severinean:d ziarist la Severin este o plaje pe malul Dunarii foarte bine amenajata sialte cateva stranduri ,Smile,Strandul Schela ,piscinele Portile de Fier strandul de la Balotesti(sat de vacanta)si altele mai mici

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...