Opinii

 

Economia duduie sau copy-paste după 2011?

INS a publicat estimările de creştere economică pentru trimestrul III 2013. Exact ca în 2011, economia se simte mult mai slabă decât o arată cifrele oficiale. Pentru 2011, cifrele oficiale au fost reduse cu 20 miliarde RON doi ani mai târziu, iar dacă nu se “ajusta” şi deflatorul 2011 ar fi fost un an cu scădere economică. În 2013, ca şi în 2011, o contribuţie importantă o are agricultura. Din estimările mele, fără agricultură creşterea economică rămâne sub 0,5% pe an.
Comunicat INS 14.11.2013: “Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,1% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. În perioada 1.I – 30.IX.2013, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, cu 2,7%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier.”
Şi comunicatul 15.11.2011: “Conform primelor estimări, Produsul Intern Brut în trimestrul III 2011 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9% comparativ cu trimestrul II 2011 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2010, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1.I-30.IX. 2011, Produsul Intern Brut a crescut comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 2,7%, pe serie brută şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.”

O altă interpretare a datelor despre creşterea PIB

Două lucruri importante de reţinut despre creşterea PIB anunţată astăzi de INS:
1) Ca şi în trimestrul 3 din 2011, sectorul agricol are o contribuţie semnificativă. Atunci, contribuţia a fost de 1,7% din 4,1%. Pentru 2013 estimez o contribuţie aproape de 3% din 4,1%.
2) Efect de bază puternic în ambele cazuri: trimestrul similar din anul precedent a fost în recesiune.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...