Sub Lupă

Cele opt lovituri de stat confirmate de istoria României

Se vehiculează cu multă patimă în ţara noastră, de la o vreme, sintagma „lovitura de stat”, deşi istoria a arătat că numai timpul este în stare să atribuie asemenea calificativ în viaţa unui popor.

Uneori chiar şi istoria se abţine, dacă ne gândim că ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-lea, sau împuşcarea familiei imperiale ruse n-au fost catalogate ca lovituri de stat, ci înfrumuseţate cu termenul, aproape filosofic, de revoluţie.
Se pare că, totuşi, noi nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume, iar Istoria modernă a României consemnează opt asemenea lovituri reuşite (reuşite nu înseamnă neapărat benefice) şi una eşuată în derizoriu.

12 februarie 1866: detronarea lui A.I. Cuza
A fost ceea ce numim astăzi un act terorist. O coaliţie, formată din conservatori şi liberali radicali, sprijinită şi de armată, a pătruns noaptea în dormitorul domnitorului, de unde l-au răpit şi l-au constrâns să abdice.
Cuza fusese avertizat de serviciile sale de informaţii, dar n-a luat măsuri. După unii, complotiştii îşi mascaseră intenţia, organizând acasă la unul din ei un chef de proporţii, cu muzică şi dans. Logica spune că nu faci zaiafet, când te pregăteşti să dai lovitura.
După alţii, domnitorul nu prea avea încredere în serviciul său de informaţii, iar după alţi autori se nimerise ca, în acea noapte, Cuza Vodă să aibă programată o aventură galantă, chiar în dormitorul său, şi nu-i venea să renunţe.
Se vede că şi la noi a fost valabilă dintotdeauna înţeleapta zicală a francezului „cherchez la femme”, atribuită lui Alexandre Dumas - tatăl.

8 august 1870: lovitura nereuşită a lui Candiano Popescu
Faptele sunt cunoscute: în acea zi, colonelul Candiano Popescu, întocmind documente false, a declarat detronarea domnitorului Carol I şi demararea, la Ploieşti, a unui proces revoluţionar, care să instaureze republica.
Iniţiativa nu numai că nu a reuşit, dar regele s-a dovedit de o nobleţe pe care n-o mai găsim în zilele de azi, abţinându-se de la eventualele represalii. Colonelul Popescu a rămas în armată, unde şi-a continuat o carieră strălucită.

8 iunie 1930: Carol II
Este una dintre cele mai ciudate lovituri de stat din istorie. Prinţul Carol, tatăl regelui minor Mihai I, aterizează în ţară la 6 iunie 1930 ca simplă persoană particulară, iar, după două zile, îşi detronează fiul şi se proclamă rege. Este sprijinit o vreme de Partidul Naţional Ţărănesc, care ulterior îşi regretă gestul.

10 februarie 1938: tot Carol II
După modelul Italiei şi al Germaniei, regele Carol II a încercat instituirea unei dictaturi proprii. La 10 februarie 1938, a desfiinţat partidele politice, asigurându-şi puterea supremă în stat. N-a găsit sprijin, iar reformele sale nu s-au bucurat de popularitate.

6 septembrie 1940: Ion Antonescu
Opinia publică îl făcea responsabil pe rege pentru cedarea unor importante teritorii: Basarabia, Nordul Bucovinei, Nordul Ardealului, Cadrilaterul. Carol II a fost nevoit să abdice în favoarea fiului său Mihai I, care prelua pentru a doua oară tronul, strict formal, fără prerogative, pe care Ion Antonescu i le-a pretins regelui Carol, odată cu rangul de „conducător”.

23 august 1944: Regele Mihai
În momente grele pentru ţară, regele Mihai I reintră în drepturile legitime, deposedându-l pe Ion Antonescu de prerogativele ce nu i se cuveneau. El înlocuieşte întreg guvernul, conducerea Armatei, a serviciilor de siguranţa a statului şi hotărăşte întoarcerea armelor împotriva celor care au dus ţara la dezastru. Presa internaţională comenta, la timpul său, că gestul regelui a scurtat durata războiului cu 6 luni.

6 martie 1945: I.A. Vysinschi
Poate pare ciudat, dar lovitura de stat din 6 martie 1945 a fost dictată de trimisul lui Stalin, A.I. Vysinschi, care l-a obligat pe rege să schimbe guvernul, în pofida Constituţiei, înscăunând un guvern prosovietic, condus de dr. Petru Groza. Consecinţa: aservirea integrală a României către URSS.

30 decembrie 1947: Petru Groza şi Gheorghiu Dej
Cei doi, acţionând în afara Constituţiei şi în afara oricăror legi, îl silesc pe regele Mihai să semneze un act de abdicare, după care proclamă Republica. A fost ultima decapitare la vârf de care vorbeşte istoria României.
Ultimele decenii abia se scriu. Ele n-au intrat încă în istorie, dar locul le este sigur rezervat acolo. Posteritatea va scrie sigur despre ele, judecând unde au fost lovituri de stat şi unde simple întâmplări televizate. Între timp, toate vor deveni amintiri.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...