Inedit

Decorat de Regina Marii Britanii, casătorit cu o craioveancă

Din funcţionar bancar, Camelia Platt a decis să urmeze crezul soţului Stan

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a conferit lui Stan Platt, preşedinte al Fundaţiei „Light Into Europe”, Ordinul Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse persoanelor cu deficienţe de vedere din România. Din 1986, Stan Platt promoveaza imaginea Marii Britanii în Europa prin fundaţia pe care o conduce. Britanicul este căsătorit în România, cu o craioveancă, fost funcţionar bancar. “Săptămâna în Oltenia” a stat de vorbă, în exclusivitate, cu Camelia Platt, acum partener atât de viaţă, dar şi de muncă a lui Stan.

Programul fundaţiei a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor cu deficienţe de vedere din România. Printre realizările lui Stan Platt se numără atât dezvoltarea primului program cu câini ghizi pentru persoane cu deficienţe de vedere din România, cât şi a strategiei de reproducere pentru a asigura următoarea generaţie de câini ghizi.
Povestea lui Stan Platt în România a început în anul 1993, atunci când un avion pe care îl pilota a necesitat reparaţii. Momentul în sine coincide cu cel în care urma să o cunoască pe viitoarea sa soţie, Camelia. „La acea vreme lucram la Banca Comercială, iar el tocmai finalizase o misiune umanitară în zona Olteniei. L-am ajutat să transfere fonduri din UK în România ca sa repare avionul pe care îl pilota şi care avea nevoie de nişte reparaţii”, ne-a declarat Camelia, craioveanca devenită între timp doamna Platt.
Craioveanca spune că „în felul acesta a aflat de lucrurile extraordinare pe care încerca să le realizeze viitorul soţ împreună cu echipa lui de voluntari în România”. „Pentru mine a fost ca un moment de iluminare lăuntrică, faptul că cineva care nu avea nimic în comun cu România a decis să vină din partea cealaltă a Europei să dea o mână de ajutor semenilor noştri”, mai spune Camelia Platt.
Atrasă de actele de caritate ale fundaţiei, l-a intrebat pe Stan Platt cum ar putea să se alăture echipei. I-a răspuns că ar avea un proiect mai special unde are nevoie de ajutor. Era vorba de o tânără din Craiova care avea nevoie urgentă de transplant de rinichi, operaţia neputând avea loc în România. Familia Cristinei a apelat la fundaţie pentru ca operaţia să aibă loc în Anglia.
„Board-ul fundaţiei a înţeles această situaţie, iar eu am fost cooptată în echipă. Misiunea mea era una dublă: să ajutăm familia să treacă peste momentele dificile ale acestei experienţe traumatizante şi să sprijin echipa de strângeri de fonduri din UK pentru costul operaţiei şi al tratamentului post-operator la o clinică din Cambridge”, a declarat Camelia Platt. Transplantul Cristinei a fost un succes, iar acum tânăra are o viaţă împlinită, este căsătorită şi are un copil.

În 2003, Camelia devine doamna Platt

În anii care au urmat, Stan Platt s-a implicat din ce în ce mai mult în proiecte importante în România. În 1997, la sugestia Ministerului Sănătăţii, a redeschis serviciul de ambulanţă aeriană în România. În acest timp, Camelia a continuat să lucreze în domeniul bancar şi să ajute, în timpul liber, pe cei care cereau sprijinul la fundaţie. 2003 a fost un alt an de referinţă pentru fundaţia „Light into Europe”: s-a predat către Ministerul Sănătăţii serviciul de ambulanţă aeriană în stare de funcţionare, cu o echipă de medici dedicaţi acestui serviciu. În plan personal, Camelia a devenit, oficial, doamna Platt.
„Viaţa mea profesională s-a împletit în toată această perioadă cu cea în sprijinul fundaţiei. Am crescut profesional atât din experienţa acumulată la Banca Comercială, apoi la Ambasada Statelor Unite şi la compania Orange. În 2003, am decis însă că amploarea proiectului cu copiii cu deficienţe senzoriale este semnificativă, deci de atunci sunt implicată full-time în dezvoltarea acestui proiect”, mai spune craioveanca.
În perioada imediat următoare, fundaţia lui Stan şi Camelia Platt urmează să se implice în proiecte pentru cele două şcoli speciale de la Craiova.
„Serviciile dezvoltate de la Centrul nostru de Resurse din Bucureşti sunt dedicate oricărui copil sau familie cu copii cu deficienţă de vedere sau de auz din ţară. Cum fondurile noastre vin exclusiv din donaţii şi sponsorizări, nu am ajuns încă în fiecare şcoală din ţară, ne-am concentrat eforturile pe şcolile din Bucuresti, Cluj, Timişoara, Buzău. În etapa următoare vom lucra mai îndeaproape şi cu cele două şcoli pentru deficienţe de auz din Craiova. Ne dorim, de asemenea, să aflăm despre persoane nevăzătoare şi slab văzătoare din Craiova care îşi doresc să aibă un câine ghid”, ne-a declarat Camelia Platt.

Stan Platt, onorat de distincţie

„Să faci parte din lista de onoruri a celor care primesc un Ordin al Imperiului Britanic în anul Jubileului Reginei este într-adevăr o mare onoare. Este recunoaşterea realizărilor remarcabile pe care echipa mea şi cu mine le-am avut pe durata ultimilor ani. Accept «Ordinul» cu mândrie si cu convingerea de a continua să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi”, declara recent Stan Platt, pentru o agenţie de presă. Lista onorifică a Serviciului Diplomatic pe anul 2012, administrată de Ministerul Britanic al Afacerilor Externe, include englezi care au realizat şi realizează fapte excepţionale în sprijinul Marii Britanii în diverse domenii precum afaceri, justiţie, dezvoltare, educaţie, sănătate, conservare, artă şi caritate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...