Opinii

 

Susţin datele campania mediatică pro-BNR?

Există o campanie puternică din partea BNR prin anumite ziare financiare de a arăta că deciziile luate în Strada Doamnei contează pentru economia reală. Eu nu neg acest lucru, doar că eu cred că există o anumită asimetrie puternică a efectelor şi că mai uşor le vezi pe cele unde încerci să frânezi economia decât pe cele unde încerci să stimulezi (nu numai eu zic asta). De fapt, nu cred că politica monetară poate stimula economia direct. Nu o poate face decât prin menţinerea stabilităţii preţurilor şi atât.

Propaganda actuală sună cam aşa: dobânzile au scăzut rapid şi asta se vede în creşterea creditelor (este bine pentru economie).

Să vedem ce spun datele, iar astăzi o să mă uit la persoane juridice pentru că este cel mai nou “pet project” al jurnaliştilor preferaţi ai BNR.

Analizând evoluţia stocului de credite (lei şi euro) pentru persoane juridice, vedem că vârful a fost atins în septembrie 2012. De atunci, stocul de credite pentru corporaţii a tot scăzut.

Dacă ar fi să credem ce spune propaganda oficială ar trebui să vedem o dobândă la credite noi atât pentru euro cât şi pentru lei în creştere ca să explice scăderea stocului de credite (prin simetrie cu ipoteza oficială = dobânzi mai mici credite mai multe).

O scădere a dobânzilor pentru credite noi în Euro şi dobânzi pentru credite noi în lei care stau în intervalul 9.5% -10.5% (valoarea de acum de 9.51% a mai fost atinsă şi în vara lui 2012).
Concluzia: Este adevărat că, în general, costul finanţării contează. În România, costul finanţării pentru lei este încă mare şi depinde nu doar de nivelul dobânzii, de politica monetară, dar mai ales de sumele pe care le pot accesa băncile la scadenţe cât mai mari. Dar mai mult decât costul finanţării contează aşteptările inflaţioniste şi perspectivele de creştere economică. Iar evoluţia stocului de credite arată că mediul de afaceri le priveşte pe amândouă cu scepticism.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...