Economic

Veşti bune pentru foştii salariaţi de la uzina de vagoane MEVA

După valul de disponibilizări, se fac reangajări

Una dintre unităţile etalon ale Mehedinţiului, uzina de vagoane din Severin, va face în zilele următoare peste 100 de angajări. Asta după o etapă sumbră cu valuri de disponibilizări.

Uzina de vagoane „MEVA” din Drobeta Turnu Severin, colosul industrial în care în ultimii ani au fost disponibilizaţi, în etape, mai bine de 500 de salariaţi şi care se află în pragul falimentului, începe să-şi revină din propria cenuşă. Cel puţin aşa susţine liderul de sindicat Constantin Pârvănescu, care ne-a declarat că în perioada următoare sunt mari şanse ca uzina să facă peste o sută de angajări. Potrivit lui Pârvănescu, este vorba numai de foşti salariaţi care au lucrat în uzină şi pentru care nu mai este nevoie de cursuri de calificare sau recalificare. Într-o primă etapă, susţine Pârvănescu, au fost deja angajate în jur de 20-30 de persoane. Aceştia, împreună cu cei circa o sută de muncitori de care se vorbeşte, vor pune înapoi pe picioare Secţia Fabricare

Vagoane Cisterne, unde nu s-a mai lucrat din anul 2007.

În acest sens, o firmă cu sediul în Austria a încheiat un contract pentru fabricarea a 200 de vagoane cisternă. „Cu puţin timp în urmă au fost angajate înapoi în jur de 20-30 de persoane pe puncte de lucru. Se vor face vagoane cisternă pentru export pentru firma Gatx din Austria. Noi n-am mai făcut vagoane cisternă din anul 2007, dar asta nu înseamnă că am uitat. Nici vorbă! Sperăm ca aceste angajări noi din zilele următoare să fie de ordinul sutelor. Sau măcar peste o sută de oameni! Neapărat vor fi foşti salariaţi. Eu zic că e o veste bună după atâtea necazuri care s-au ţinut lanţ de noi!”, ne-a declarat săptămâna trecută liderul sindical de la sindicatul „Independent Meva”, Constantin Pârvănescu.
În prezent, la Meva mai lucrează în jur de 400 de persoane.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...