Sport

Fotbal, Liga a 2-a - Alro Slatina

Incertitudine în privinţa reunirii la Alro Slatina

Lotul echipei Alro Slatina ar trebui să înceapă pregătirile pentru ediţia de campionat 2012-2013 pe 2 iulie. După ce autorităţile au anunţat intenţia unei fuziuni cu FC Olt, situaţia clubului urmează să fie clarificată în perioada următoare.

"În principiu, pe data de 2 ne întâlnim. Aşa a rămas, la ora 10.00, dar vedem atunci, mai aproape, pot să apară modificări",
George Biţă, antrenor Alro Slatina

Staff-ul tehnic al aluminiştilor a alcătuit un program pentru perioada precompetiţională, însă în urma evenimentelor verii rămâne de văzut dacă reunirea lotului de jucători va mai avea loc. Incertitudinea pare a fi cuvântul de ordine la gruparea de pe malul Oltului, unde se aşteaptă deciziile forurilor locale şi judeţene. După vacanţa de vară, fotbaliştii celor de la Alro ar trebui să se întâlnească pe 2 iulie, la ora 10.00, la baza „Metalurgistul”. Dacă până acum s-a renunţat la serviciile a patru jucători, antrenorul George Biţă spune că se doreşte întărirea tuturor compartimentelor. „În principiu, pe data de 2 ne întâlnim. Aşa a rămas, la ora 10.00, dar vedem atunci, mai aproape, pot să apară modificări. Lotul a rămas acelaşi, s-a renunţat la Răducu, Voicu, Coman şi Bănică şi or să mai vină jucători: fundaş central, mijlocaş central, vârf. Eu zic că se poate promova, cu o mai bună organizare se poate atinge obiectivul. Şi trebuie să începem bine, pentru că anul trecut, după primele cinci etape, aveam două sau trei puncte”, a declarat Biţă. După ce Alro a ratat obiectivul promovării în Liga 1, autorităţile şi-au anunţat intenţia de a asigura doar infrastructura pentru sport. Fuziunea cu cealaltă echipă de Liga a 2-a, FC Olt, ar fi soluţia văzută pentru ca fotbalul slătinean să fie susţinut din fonduri private.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...