Să zâmbim mai des. Să ne judecăm mai puţin. Să ajungem mai repede unde suntem chemaţi. Să facem pace în mijlocul războiului. Să vindem orice, dar să nu ne vindem pe noi. Să citim poezii duminica. Să creştem, dar să nu fim mari. Să facem copii şi să nu-i părăsim. Să mâncăm pere zemoase toamna târziu. Să iubim ce iubeşte, să vorbim mai mult, să stăm pe loc. Să nu mai fim pretenţioşi. Să ne permitem un minut de rătăcire, şi-un prieten bun care ne găseşte acasă. Să râdem la o comedie închiriată. Să numărăm fără ruşine norii din avion. Să sărim şi prin bălţi, nu asta e murdăria vinovată. Să nu mulţumim fals. Să nu obligăm sufletul să mintă iar. Să admirăm măcar o dată tandreţea unei lebede în captivitate. Să cumpărăm lalele albe, să păstrăm hârtiile bomboanelor care miros ca anii de lapte.

Să rămânem mereu devotaţi cuiva. Să ne despărţim frumos, despărţirile pot fi definitive. Să vedem lumea mai clară, cu ochi curaţi. Să aşteptăm următorul autobuz, cel pierdut rămâne în circuit. Să răbufnim cu emoţia unui adoslescent îndrăgostit. Să ascundem oameni de zăpadă în frigider. Să râdem nejustificat şi alţii să râdă cu noi. Să privim ca altă dată atât de curioşi un muşuroi de furnici. Să lăsăm deoparte bâtele în trafic. Să nu facem ca totul să coste aşa scump.

Să facem dulceaţă de cuvinte. Să plângem şi când suntem văzuţi. Să iubim ca să nu murim. Să respirăm ca să putem continua. Să credem, ca să nu uităm de ce, cum şi până când. Să visăm ca să putem. Să alergăm pentru că merităm să ajungem. Să privim ca să adunăm. Să căutăm pentru a ne întregi. Să strălucim pentru că altfel ne stingem. Să mergem şi să ne răspândim. Să strângem pentru a împărţi. Să ne cutreierăm pentru că ne asemănăm. Să aşteptăm, vine şi vremea să ne aşternem. Să nu fim stafiile unor inimi traficate. Să regretăm fiecare ceartă din nimic. Să fim minutul care se naşte din adulţi nealintaţi. Să lăsăm dezamăgirile într-un singur pahar cu vin. Să nu mai plantăm suferinţă. Să nu uităm de partea cui suntem. Să încercăm din răsputeri. Să ne întoarcem la câmpurile aurii.

Să nu îmbătrânim fără să răsfoim Biblia. Să avem măcar cinci minute în care niciodată să nu spunem niciodată, căci pentru orice există măcar o dată. Să ne protejăm de cei răi, pentru că răi sunt aceia care au aflat că existăm şi vor să ne ignore. Să nu mai folosim limbajul destrămării. Să ne vrem puternici, dar să nu strivim mâinile grijulii. Să ne ascultăm motivele. Să simţim nevoia să fim acolo. Să ne regăsim în Parisul personal, unde noaptea freacă vise, unde oamenii nu închid ferestrele când plouă. Să nu datorăm nimic, nimănui, să nu ne supravegheze cămătari.

Să sfidăm împreună sfârşitul lumii, fiindcă ce nu s-a creat într-o zi, nu ne poate distruge într-o secundă. Să ne trezim şi eu să te fac să crezi. Că fericirea e atunci când zâmbeşti din senin şi numai tu ştii de ce. Să te duci oriunde şi să poţi lua cu tine aceste lucruri mărunte. Şi să nu fie niciodată târziu pentru a le avea pe toate.