Pe Superman nu ni-l alegem. Apare el de undeva, aşa cum apar şi părinţii la naştere. În viaţa reală, nu poartă nici chiloţii peste pantaloni şi nici nu-i flutură mantia în bătaia vântului. Vine de nicăieri, face ce ştie mai bine şi eşti fericit că există. Cu tot arsenalul lui de glume lumeşti, de nevoi simple, de cuvinte potrivite. E singurul care, în ciuda potenţelor, nu se pozează prin biserici, nu îşi îngroaşă obrazul la tv şi nu trimite pe la case brelocuri cu numele său. Pentru că Superman e doar persoana potrivită la locul potrivit, atunci când noi n-avem chef să mai fim eroi şi să-i convingem pe ceilalţi că putem de toate. De fapt, avem voie să şi greşim, să întrecem şi măsura, să ratăm unele şanse, să exagerăm lucrurile şi să nu învăţăm dintr-o dată. Superman din filme e un tip cool, dar printre noi ar fi un caraghios fără garderobă care ar afla că există şi fapte mai grave decât spargerile, tâlhăriile şi incendiile. Un Superman adevărat este cel care te salvează de cutremurele personale, de prăbuşirea emoţională, de inundaţiile tristeţilor şi de armele furiei care prea des ni se descarcă în sufletul altora fără milă şi decenţă. Superman nu poartă roz. Şi spune că e singur atunci când vrea el să fie singur. Grăieşte cât crede el că e suficient şi înţelege mai multe decât lasă să se vadă. Are planuri mari, ca şi noi, cei obişnuiţi. Unele îi ies, altele au nevoie de „refinanţare”. Superman nu-ţi va spune niciodată să bei doar fresh de portocale şi nici nu o să-şi îndrepte ajutorul, privirea şi mângâierea spre semenii îmbrăcaţi de la marile firme. Un Superman are şi el un job, trăieşte doar dacă plăteşte, îi plac crăciuniţele şi plăcinta cu dovleac. Dacă stau să mă gândesc, e plin pământul de „Supermani” fără licenţă şi reclame pe blocuri. Cu toate astea, nu ne-am cumpărat niciodată un clopoţel să-i anunţăm să vină, nici fluiere, nici tobe, nici trompete. Pentru că, uneori, e fantastic să fii pe muchie de cuţit, să închizi ochii şi când îi deschizi la loc sa fii pe o margine de glorie, în braţe încărcate cu superputeri.

Poate nu avem destui bani să mâncăm franţuzeşte, să bem vinuri nobile şi să comandăm deserturi care arată precum bijuteriile. Poate nu ne diferenţiem cu nimic faţă de cei care-şi vorbesc toţi banii la telefon şi poate nu suntem cu nimic mai presus când protestăm în crucea nopţii treziţi fiind. Poate nici nu avem nevoie de kryptonită masticabilă ca să devenim brusc indispensabili şi nici de ghete de aur ca să marcăm cele mai frumoase goluri. Pentru slăbiciunile noastre, pentru insomniile noastre cu oi pe pereţi, pentru temerile noastre şi pentru temele pe care nu ştim să le facem singuri există câte un Superman. Care ne repară cu drag când ne sar arcurile şi căruia ar trebui să-i fim recunoscători măcar de dragul misiunilor pe care nu i le facem deloc uşoare.