Administraţie

Prioteasa: „Ne pregătim pentru construirea unui muzeu dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi”

Mai multe personalităţi doljene au participat la deschiderea celei de-a treia ediţii a Salonului Internaţional de Restaurare şi Conservare „Matcons 2013”, prilej cu care a vorbit despre investiţiile în cultură pe care instituţia le-a derulat în ultimii ani. „Este o ediţie specială a Salonului Internaţional de Restaurare şi Conservare, în care craiovenii vor avea posibilitatea să admire câteva lucruri deosebite, câteva «nestemate» ale Muzeului Olteniei. Mă refer la «Tetraevangheliarul bizantin», o lucrare care datează din secolele XII-XIII şi pe care craiovenii pot s-o vadă pentru prima dată expusă. Ne mândrim că la Muzeul Olteniei din Craiova se găseşte unul dintre cele trei exemplare din întreaga lume ale acestei lucrări, celelalte două aflându-se la Dresda şi Oxford. Suntem într-o clădire a Muzeului Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, care a făcut obiectul unei ample lucrări de restaurare şi modernizare printr-un proiect european în valoare de şase milioane de euro; un Muzeu al Olteniei la care am contribuit cu sume considerabile şi pentru realizarea unui laborator de conservare şi restaurare modern. Ne aflăm, de asemenea, într-o zonă în care am investit câteva miliarde de lei pentru a reface Casa Băniei, cea mai veche clădire civilă din Craiova şi în care acum funcţionează o altă secţie a Muzeului Olteniei, respectiv cea de Etnografie. Ne pregătim pentru construirea unui muzeu dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi, muzeu despre care am certitudinea că va fi fala acestei zone şi care înseamnă câteva milioane de euro.
Într-un proiect cultural în care primăria luptă cu şanse pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană pentru municipiul Craiova, Consiliul Judeţean Dolj vine alături în acest demers justificat cu toată această zestre”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Fifor: „Este o investiţie în educaţie”

La festivitatea de deschidere a Salonului Internaţional de Restaurare şi Conservare a participat şi senatorul Mihai Fifor, care a vorbit despre investiţiile în domeniul culturii ca „investiţii pe termen lung“. „Nu doar de investiţii în domeniul culturii putem vorbi în judeţul Dolj, ci şi în drumuri, într-un aeroport care îşi extinde gama de curse în fiecare an, către alte destinaţii, şi, mai nou, despre o investiţie fabuloasă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de la Craiova, care se cifrează la peste 18 milioane de euro. Iată că aici, la Craiova, în judeţul Dolj, s-a înţeles că, dacă investeşti în cultură, faci o investiţie pe termen lung şi este o investiţie în educaţie, nu numai în conservarea şi protejarea patrimoniului cultural“, a afirmat Mihai Fifor.

"Ne mândrim că la Muzeul Olteniei din Craiova se găseşte unul dintre cele trei exemplare din întreaga lume ale acestei lucrări, celelalte două aflându-se la Dresda şi Oxford. Suntem într-o clădire a Muzeului Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, care a făcut obiectul unei ample lucrări de restaurare şi modernizare printr-un proiect european în valoare de şase milioane de euro.", preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa

Craiova va fi punct de referinţă mondială

Profesorul universitar dr. Ioan Opriş, de la Universitatea Valahia din Târgovişte, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie a României, a subliniat faptul că realizarea Centrului Internaţional «Constantin Brâncuşi» va transforma municipiul Craiova într-un „punct de referinţă“ pe harta culturală mondială. „Ceea ce se întâmplă la Craiova, unde salonul, ca mod de manifestare culturală, a renăscut şi a căpătat un caracter de permanenţă, este cu adevărat un eveniment, care dă dimensiunea unui judeţ foarte activ, un judeţ special prin înclinaţia sa pentru cultură.
Niciun alt judeţ nu a îndrăznit să-şi asume un asemenea salon. Prezenţa la această manifestare a doamnei dr. Florica Zaharia, care conduce laboratorul de restaurare a textilelor de la «The Metropolitan Museum of Art» din New York, cel mai mare muzeu din lume, spune foarte mult“, a declarat prof. univ. dr. Ioan Opriş.
La rândul său, dr. Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român şi preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), partener al „Matcons 2013”, a afirmat: „Foarte puţine consilii judeţene din România înţeleg cât de importantă este investiţia în cultură, un lucru esenţial pentru România de astăzi.”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...