Sport

Fotbal, Liga I

Matulevicius: ”Sunt fericit că am venit la Tg. Jiu”

Atacantul lituanian Deivydas Matulevicius a semnat vineri un contract pentru trei ani cu Pandurii Târgu Jiu, echipă cu care speră să ajungă în cupele europene.

"Mă bucur că am ajuns la Pandurii în sfârşit şi sper să am un sezon bun cu echipa. Sunt fericit că am semnat contractul mai ales că acum cunosc jucătorii de la Pandurii şi antrenorul după ce în iarnă am efectuat două cantonamente cu echipa. Am ales să vin la Pandurii pentru a ajuta echipa să îndeplinească obiectivul din acest sezon şi sper ca anul viitor să joc cu echipa în cupele europen," a spus Matulevicius pe siteul oficial al gorjenilor.

Lituanianul vrea să convingă antrenorul că merită să fie titular la Pandurii: «Sper să conving antrenorul că merit să joc titular în această perioadă de pregătire care va urma, eu voi face tot posibilul să mă pregătesc cât mai bine în cantonamente şi pe parcursul campionatului. Vreau ca acest pas făcut către Pandurii să fie unul înainte în cariera mea şi să reuşesc să înscriu cât mai multe goluri pentru echipă», a mai afirmat Matulevicus, care are emoţii în aceste zile pentru că soţia sa trebuie să dea naştere unei fetiţe.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...