Actualitate

Transportul elevilor cu domiciliul în localităţile învecinate Râmnicului, subvenţionat de ETA SA

La apelul făcut de Consiliul Judeţean Vâlcea, viceprimarul Eduard Vîrlan a reprezentat Primăria municipiului la întâlnirea de miercuri privind subvenţionarea transportului elevilor cu domiciliul în localităţile învecinate Râmnicului şi care învaţă la şcoli din oraş, cu precădere a celor din Dăeşti şi Mihăeşti.

Cu această ocazie, s-a evidenţiat faptul că în contextul art. 84 al Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi al Ordonanţei Guvernului nr. 29/2013, Ministerul Educaţiei este cel care trebuie să acorde aceste facilităţi la plata abonamentelor elevilor.

Dar întrucât nici ministerul de resort, nici Consiliul Judeţean şi nici consiliile locale din cele două comune vecine Râmnicului nu au bani să asigure finanţarea necesară, Primăria municipiului va prelua această sarcină, subvenţia în condiţiile OG nr. 29/20013 urmând să fie acordată, până la finele anului, de către SC ETA SA, societatea comercială a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea.

Aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de măsură era deja anunţată de primarul Emilian Frâncu că se va lua în contextul existenţei Zonei Metropolitane Râmnicu Vâlcea. De anul viitor, situaţia tuturor elevilor din localităţile membre ale Zonei Metropolitane, care învaţă la şcolile şi liceele din oraş, va fi reglementată printr-un act normativ.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...