Ne merităm şi cumva, în viaţa asta, tot ce contează e să aflăm de ce, nu cât. Ne merităm goi ca să ne îmbrăcăm frumos unii pe alţii. Ne merităm pentru că avem în sânge încăpăţânarea cailor sălbatici care răscolesc pământul în copite, deşi, abia avem după uşă, o bicicletă. Ne merităm fiindcă, spre deosebire de norii care dispar după ce fac târâş pe coate, noi ne lăsăm urme şi tatuaje, bijuterii şi hârtii desenate, de care râdem cu părul alb.

Ne merităm pentru că, din grota monotoniei, unii fug cu nopţi de vis spre cei cu dimineţi împletite de glezne şi pentru că puii de iubire au dreptul la libertate. Ne merităm când facem pe deştepţii purtând brăţări norocoase şi când recidivăm, despărţindu-ne fără nicio hartă. Ne merităm pentru că fiecare vede un diamant neşlefuit în sufletul celuilalt şi, chiar dacă n-am muncit o zi, ne credem pe deplin pregătiţi să-i vedem strălucirea.
Ne merităm pentru că de fiecare dată când îi facem pe alţii laşi, grăim singuratici dintr-un colţ şi ne mai merităm pentru că, într-un fel, toţi am bătut mingea cu muci la nas pe un maidan sărac. Ne merităm pentru că ne antrenăm în faţa oglinzii cum să ştergem mai bine lacrimile celui ce i-am greşit şi cum să ne facem fericiţi, cerându-ne pentru o viaţă în custodie. Ne merităm pentru că noi nu concepem să trăim în mai puţin de doi şi pentru că uneori ne place să supărăm, chiar dacă împăcarea e mai puţin dulce decât o amandină şi puţin mai mare decât o alună.

Ne merităm pentru că dintre toate minunile create pe pământ, noi suntem singura care divizându-se devine întreagă. Ne merităm pentru că aşa orgolioşi cum suntem, ne căim arzând o ţigară, pătimim din prietenie şi răbufnim pe lucruri care n-au păreri, ci doar o durată relativă. Ne merităm pentru că, oricât am fi de egoişti şi singuratici, vine o zi în care avem nevoie de mândria unui străin, de strângerea de mână a unui cerşetor şi de făgăduinţa unui copil. Ne merităm pentru că, deşi nimic nu durează la nesfârşit, noi ne sfârşim neîncetat pe culmi de doruri, pe ace de gelozie, pe ghimpi de nerăbdare.

Ne merităm pentru că, la un moment dat, ne minţim formidabil, pentru a fura fericiri, ce la rândul lor ne-au fost furate. Ne merităm pentru că, dincolo de ce ne este scris, dincolo de serpentine şi dincolo de moşnegii care povestesc că albastrul este culoarea păcii, stau semnele ce ne bulversează şi apoi ne încrucişează. Ne merităm când ne privim în somn şi credem că nimic nu-i mai frumos, ne merităm când aranjăm la dungă hainele celor care nu ne plătesc pentru menaj. Ne merităm mai mult decât credem, indiferent că suntem vrednici de răsplată sau pasibili de pedepse. Ne merităm pentru că pentru fiecare alt om suntem noutăţi ce trebuie confirmate, ne merităm când stăpânul casei vine cu intenţii bune.

Ne merităm şi ne-am şi putea avea, dacă din când în când n-am crede că merităm mai mult, când, de fapt, avem nevoie de un zâmbet, de două cuvinte şi cam atât de puţin ca să fim fericiţi…