Sport

Handbal feminin

”Mă bucur că nu mai sunt la Oltchim”

După ce managerul Constantin Roibu a decis să nu îi prelungească contractul cu Oltchim, fostul tehnician Radu Voina a ieşit la atac.

Antrenorul a atacat maniera în care a fost înlăturat, după ce iniţial i s-a cerut să rămână, dar şi pe fostele sale eleve. ”În momentul în care nu îţi ţii cuvantul, în momentul în care spui: vom continua, să nu cumva să ne lăsaţi, iar după aceea să n-ai curajul să-mi spui în faţă... Am crezut că există oameni care au caracter. Doar două jucătoare m-au mai sunat, restul probabil că s-au bucurat de plecarea mea. Nu credeam că voi spune asta, dar acesta este adevărul, pe zi ce trece, îmi pare bine că nu mai sunt la Oltchim!“, a afirmat Radu Voina la Digisport.

După ce a ratat calificarea naţionalei la Olimpiada de la Londra, mergând la turneul preolimpic cu o selecţie dubioasă, fostul selecţioner acuză tot clubul Oltchim. „Asta este valoarea echipei naţionale la senioare şi trebuie să ne-o asumăm. Vrem mai mult decât putem! Din păcate, nu putem spune că vreo jucătoare de la noi poate să câştige un meci. Contează mult şi asta. Toată vina, cu toată responsabilitatea, vine de la Oltchim. În momentul în care o duci foarte bine, ai un contract excelent, prea multe drepturi, atunci intervine comoditatea, confortul şi de aici delăsarea“, a mai spus Radu Voina.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...