Săptămâna trecută, în foaierul Teatrului Nottara din Bucureşti, a avut loc un eveniment cultural organizat de firma „Cobuz şi Asociaţii” care a punctat 15 ani de activitate în domeniul avocaturii. După vizionarea unei piese de teatru, cei 100 de invitaţi au admirat expoziţia de sculptură şi pictură ”METAMORFOZELE VIITORULUI” semnată de Bogdan Bobin şi Cristian Rudăreanu din Calafat. Am aflat de la cei doi la artişti că această dorinţă de a aduce, aşa cum spun ei, ”lumea umbrelor vii în lumea noastră” există încă din perioada anilor de liceu. „Materializarea a venit abia anul acesta, în 2013, după 22 de ani, însă niciodată nu este prea tâziu dacă ai ceva de spus şi de lăsat oamenilor”, a subliniat Bogdan.
Cristian Rudăreanu a absolvit Facultatea de Teologie din Craiova, fiind actualmente preot, având până în prezent câteva expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate. Pentru Bogdan Bobin, absolvent al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, această expoziţie este prima, însă aşa cum declara artistul ”nu este altceva decât începutul unui drum extrem de a lung, deoarece arta pe care o vom aduce în această lume va fi fără discuţie o parte a unui univers nemărginit, complex şi miraculos”. Cei doi artişti uimesc prin capacitatea de realiza proiecţii ale lumii nevăzute în lumea văzută. Tablourile au o profunzime aparte, cu multe detalii şi o combinaţie de culoare cu nuanţe variate, atipice uneori şi personaje care curg, trecând dintr-o lume în alta. Cei doi artişti consideră că sunt doar instrumente care aduc ceea ce creatorul a făcut din începuturi, dovadă fiind crezul lor artistic: „Creată am fost, creaţie s-aduc, sunt treaptă-n viaţă, sufletul să-l urc”.
Pentru a realiza această primă expoziţie, cei doi au fost susţinuţi de S.C. Montana Forest SRL, împreună cu fima de avocatură „Cobuz şi Asociaţii”. Pe viitor, cei doi vor expune în Bulgaria şi Serbia, urmând ca după acest tur să vină şi în Craiova.
Actualitate
30.09.2013
Artiştii calafeteni asediază Capitala
Expoziţia comună semnată Bogdan Bobin şi Cristian Rudăreanu pleacă în Bulgaria şi Serbia

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







