Nu am ucis in viata mea niciun animal. Nu as putea nici din ura. Privesc in jur si detest panarama facuta de emisiuni pe seama mortii unui copil a carui singura vina a fost ca era prea devreme sa fi invatat a se apara singur. Detest toti ipocritii care militeaza din balcon, de la calculator, de pe strazi sau din baie pentru salvarea animalelor, dar care nu au oferit vreodata bani de acasa sau o casa. Detest personajele avare de imagine care vor caini crescuti in adaposturi pe spinarea bugetelor locale oricum sarace. Va reamintesc ca fiul si fiica mea costa statul 42 de lei pe luna. Un caine, peste 100 de euro. Multumesc pentru calculul perfect intr-o ordine "corecta" a importantei dintre rasa canina si rasa umana. Iresponsabilitatea unora nu se plateste din banii tuturor. Sau nu ar trebui.

Detest toate analfabetele care au parasit bara din club pentru a povesti natiunii, cu pauza intre subiect si predicat, cum indeamna ele la iubirea fata de cainii nimanui, punand semnul egal intre viata copilului meu si bunul trai al unui catel care, ca orice animal este azi bland, maine fioros si aproape mereu imprevizibil prin natura lui. Bat obrazul tuturor pensionarilor care, dintr-un exces de afectiune, hranesc dulai purecosi in scarile blocurilor, in gradinile din fata acestora. Dulai care isi arata coltii micutilor iesiti la joaca. Daca iubim cu adevarat, atunci iubim si binele celor din jur. Dar e mai complicat. Devenim martiri si avem nevoie de lauda asta, doar fiindca aruncam oasele pe geam in loc sa le punem la tomberon.

Detest toti fatarnicii care desi n-au devenit parinti, in calitatea lor de tutori ai unor animale de companie, ma obliga pe mine, care am purtat noua luni in pantece un bebelus, sa accept dezvoltarea si ingrijirea unor animale care nu inseamna viitorul tarii mele, ci motivul pentru care am ajuns de batjocura. Experimentati sentimentul de mama, de tata si puneti-va in locul unui parinte obligat sa umble in buzunare cu spray sau pietre pentru a-si proteja si/sau salva micutul. Detest toti semenii cu posibilitati care se cred chipul lui Dumnezeu, care fac socoteli hilare in privinta cainilor, dar care niciodata nu au fost intr-o maternitate cu nou nascuti abandonati, nebotezati. Care nu s-au alarmat atat cand un copil de cancer moare in Romania din cauza birocratiei sau a lipsurilor, cand copiii cu malformatii sunt condamnati la moarte. Sufletele pentru care cred ca ar merita sa punem umarul. Si ele sunt viata cuiva. Si fericirea cuiva. Detest fandositii carnivori care pot consuma animale ucise, dar semneaza petitii pentru animale periculoase.

Regret enorm moartea lui Ionut. Nu ca vuvuzelele la televizor. Regret ca ar trebui sa recurgem la o solutie extrema, pentru ca ani la rand autoritatile care circula cu masini nu au mers noaptea pe jos si nu s-au prins disperate de garduri pentru a scapa de haita de caini.

Detest toti acei oameni care au aruncat in canale sau in gari pui nevinovati si iresponsabilitatea civica pe care azi o criticam toti, fara a ne numara si/sau spovedi pacatele. Detest vedetele powerpuff care daca ar fi ranite de un caine ar da in judecata si sfintii, ar solicita eradicarea speciei, paza in fata caselor si sprijin de la Guvern. Le invit pe rand la discutii cu semeni traumatizati pe viata. Decat un monolog sinistru, mai bine un dialog constructiv, zic. Imi aud din camera alaturata baiatul strigand "Mama!" si tresar pentru ca nu ma simt in siguranta decat in casa mea si pentru ca port alaturi de o dragoste materna, o eterna teama fata de un strigat la care, din nefericire, vreodata, nu as mai putea sa ajung. Detest istericii care se tarasc pe platouri si ii numesc criminali pe parlamentari. Oare vina apartine unui grup restrans sau tuturor celor care pana acum cateva zile au tacut sub clopote sub care s-au ascuns de realitatea cruda si deranjanta de afara?

Alungati circul acesta ieftin din media si din vietile voastre. Revin la concluzia pe care e posibil sa nu o imbratisati. Aceea ca in viata mea am intalnit multi caini comunitari, dar mai multi oameni maidanezi. Si cu toate ca oamenii ranesc mai rau si pentru totdeauna, pe ei, nu i-am eutanasiat.