Ultima Oră

Ludovic Orban: Rovana Plumb are triplă personalitate

Deputatul PNL consideră că ministrul Mediului acţionează "penibil, abracadabrant, consternant, aiuritor" în cazurile Roşia Montană şi Certeju de Sus

Război total la vârful USL. Proiectul Roşia Montană şi dedesubturile coabitării îi fac pe liberali să inventeze noi metode de tortură mediatică a partenerilor din Uniune. Cel mai nou atac vine din partea lui Ludovic Orban, acesta supunând-o pe Rovana Plumb ministrul PSD al Mediului la chinurile "picăturii de cianură".

"Coiniţiator al proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană este Ministerul Mediului, condus de Rovana Plumb,alt ministru (după Dan Şova) impus şi foarte apropiat de premier. Întrebată dacă va acorda aviz de mediu, doamna ministru răspundea că decizia depinde de votul Parlamentului. Întrebată cum va vota ca parlamentar, tot Rovana Plumb răspundea că în funcţie de ce îi va spune electoratul din colegiu. Adicatelea nu avem doi oameni într-unul ca în cazul lui Victor Ponta ci vreo trei. Penibil, abracadabrant, consternant, aiuritor comportamentul celor doi (pardon, 5).

Dar altceva vroiam să dezvălui. Aceeaşi Rovana Plumb, care şi-a asumat ca ministru proiectul de lege (mai mult decât favorabil RMGC ) acţionează într-un alt caz total invers. Despre ce este vorba?

Într-o comună din Hunedoara, Certeju de Sus, există un alt proiect de exploatare a zăcămintelor de aur, argint şi alte metale, proiect în care este implicată o companie DEVA GOLD S.A. Fără să-şi facă publicitate, compania a urmat toate procedurile legale pentru a începe exploatarea şi a obţinut inclusiv acordul de mediu, emis de Agenţia de Mediu, aflată în subordinea directă a ministrului mediului.

Ce credeţi că face Rovana Plumb în acest caz ? Atacă în instanţă acordul de mediu emis de agenţia de mediu, adică realizează un precedent administrativ absurd în România ( o performanta demna de Guiness Book ), contestând în instanţă un act administrativ emis de o autoritate aflată în directa subordonare. Şi asta, evident, cu scopul de a bloca proiectul sau de a-l întârzia măcar.
De remarcat că impactul negativ asupra mediului este mult mai redus în cazul exploatării de la Certejul de Sus decât în cazul exploatării de la Roşia Montană.", afirmă deputatul liberal într-o postare de pe contul său de Facebook.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

11.09.2013 - 18:03Gerula:Rovana e plumb pentru mediu. Am inteles ca demult vaneaza postul de ministru al mediului. Un om poate avea dorinta asta arzatoare daca vrea sa faca mult pentru salvarea mediului inconjurator sau daca vrea sa ia mult pentru niste semnaturi. Din moment ce, de cand e ministru, tot ce-a facut(si n-a facut putine) a fost impotriva mediului, pentru mutilarea fara discernamant a urmei de natura ce ne-a mai ramas, e clar in ce categorie intra cucoana!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...