Special

Romii din Caracal şi-au făcut bibliotecă

În memoria tatălui „regelui” romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu a investit într-un spaţiu pentru cultură

Romii din Caracal-Olt au pus mână de la mână şi au achiziţionat peste 100 de volume pe care le-au amenajat într-o bibliotecă situată în incinta unei grădiniţe din oraş. Noua bibliotecă poartă numele lui Badea Ilie Stănescu, tatăl regelui proclamat al tuturor romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu.

La marele eveniment organizat săptămâna trecută cu ocazia inaugurării acestei biblioteci care numără peste 100 de volume, a fost invitat special chiar Dan Stănescu, care a venit cu bolidul său de lux încărcat cu daruri pentru romii din Caracal. Regele autoproclamat a fost aşteptat mai bine de o oră de cadrele didactice de la grădiniţa unde a fost amenajată biblioteca şi de peste 50 de romi din zonă, care s-au îmbulzit să prindă din cadourile oferite de regele Dan Stănescu. Mai mult, atunci când s-au oferit cadourile a început să răsune muzica şi aceştia au început să danseze. „Este o onoare pentru mine să fiu aici. Salut iniţiativa cadrelor didactice de aici şi acum sunt pe drum 100 de cărţi pe care le donez şi eu acestei biblioteci”, a declarat Dan Stănescu. Cadrele didactice au ales ca biblioteca să poarte numele tatălui lui Dan Stănescu, nu pentru că ar avea vreo legătură cu oraşul Caracal, ci pentru că acesta ar fi fost unul dintre cei mai înţelepţi romi din ţară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...