Opinii

 

Romeo, am avut dreptate!

Romeo, dă-mi voie să-ţi spun că am avut dreptate. Te-am prevenit din timp că fotoliul de primar înseamnă altceva decât eşti şi poţi tu, ţi-am dat motive să mă crezi. Îţi mulţumesc căci, după scrisoarea ce ţi-am adresat-o în campanie, m-ai blocat pe celebra reţea de socializare. Ne-ai dovedit tuturor că orgoliul e o boală de care nu poţi scăpa.
Am avut dreptate când ţi-am explicat că normalitatea nu poate fi instalată de acelaşi om care aduce haosul şi că aroganţa ta susţinută cu bani grei şi mulţi, ţi-a distrus înainte de toate reputaţia. Dar tu nu aveai cum să ştii că reputaţia este rezultatul a ceea ce faci, a ceea ce spui şi a ceea ce spun alţii despre tine. Că îţi place sau nu, ai pierdut. Nu te-am condamnat eu, ci judecata cetăţenilor care au decis că nu mai au nimic în comun cu tine. În ciuda faptului că ţi-ai declarat iubirea, Râmnicu Vâlcea nu te mai iubeşte pe tine.

Am avut dreptate când ţi-am spus că electoratul este deştept şi va înlocui personajele şi momelile, cu politicieni de calitate. Romeo, de data asta ai fost la mâna celor care te-au ajutat să sari de la stadiul de lipitor de afişe, la cel de împărat, iar răspunsul lor a fost dovada faptului că oricărui împărat i se poate lua puterea atunci când pentru el ţinutul devine o născocire. Am avut dreptate când ţi-am spus că pedala nu se apasă în ultimul moment, când în restul timpului ai avut picioare de cerşetor. Am avut dreptate când ţi-am spus că pustietatea perfecţiunii tale nu putea aduce nici măcar o înflăcărare entuziastă.

Se spune că nu e bine să-l întrebi despre bătălie pe comandantul armatei învinse, însă, scorul ruşinos care te-a aruncat în „iadul” politic are o explicaţie pe care tu nu o poţi oferi locuitorilor şi nici măcar ţie, în faţa oglinzii. Ai pierdut pentru că te-ai supraestimat, râzând de ceilalţi. Ai pierdut din egoism, pretinzând toleranţa celor din jur. Ai pierdut impunându-te ca un lider autoritar, solicitând înţelegerea şi răbdarea celor pe care nu i-ai putut înţelege niciodată. Ai pierdut, pentru că ai trădat prietenii, pentru că ai servit interese, pentru n-ai noţiunea loialităţii, în timp ce aşteptai fidelitate. Ai pierdut ruşinos pentru că uneori roata se întoarce şi mai ales pentru că n-ai fost demn de a doua şansă. Romeo, e vremea ca tu, toată şatra şi toţi cei care au mâncat din palma ta, să ocupaţi locurile ce vi se cuvin şi să vă luaţi rolurile în serios. Lasă mândria deoparte şi, oricât de în spate ai fi, salută atitudinea oraşului tău, care ţi-a dat o lecţie, demonstrându-ţi, ca şi mie de altfel, că Acasă nu e doar adresa din buletin, ci spaţiul pe care îl personalizezi prin propriile alegeri în virtutea unui bun comun. Deci, Romeo, am avut atâta dreptate!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...