Opinii

 

România ca un joc de căluşari

Am ales şi am cules! Să ne spălăm cu ei pe cap şi să nu mai facem gură, că aleşii noştri sunt după chipul nostru. Acestea fiind zise, vă mărturisesc că nu despre alegerile locale doresc să vă scriu. Nu! Acest moment penibil în care poporul e chemat ”să aleagă” dintre mii de draci, pe drăcuşorii cei mai mici, nu merită comentat pe motiv de inutilitate. Cum ziceam, am ales şi am cules. Sănătoşi să fim, că le ducem noi pe toate!
Totuşi, există speranţă! Oricât de nevolnici ar fi conducătorii acestui neam, întotdeauna rămâne în români o picătură de nădejde din care, mai devreme sau mai târziu, va renaşte izvorul demnităţii noastre. Am descoperit acest adevăr în sâmbăta premergătoare zilei de votare. Mă aflam, împreună cu Diana, soţia mea, în mica, dar pitoreasca piaţă de cartier. Calculele făcute cu privirile coborâte pe lista de cumpărături, parcă mai lungă decât valoarea banilor din portofel, au fost întrerupte deodată de un sunet puternic de acordeon. În mijlocul pieţei, printre tarabele pline de cartofi, varză, ceapă şi alte roade al satului românesc, răsăriseră, parcă din neant, căluşarii!
Au început să danseze fără vreo prezentare, fără vreun anunţ. Stegarul ţinea jocul, iar ceilalţi bărbaţi ai trupei băteau pământul cu opincile şi cu bâtele plini de înverşunare. Ai fi putut crede că sileau pământul să plângă şi să-şi ceară iertare că ne-a dat carnea din ţărâna lui şi că în ţărâna lui ne întoarcem. Vreme de o jumătate de oră căluşarii au exorcizat sufletele noastre. Bărbaţi şi femei, uitând de rosturile pieţei, s-au prins în hora căluşarilor şi au dansat cu o uitare de sine ajunsă la graniţa exaltării.

În mijlocul mulţimii, căluşarii au aşezat usturoi şi pelin şi iarăşi au dansat, lovind cu bâtele pământul şi demonii ascunşi în el. Au dansat şi au alungat lelele, fiinţele necurate care îmbolnăvesc sufletele şi trupurile noastre. Femei, fete tinere şi copii au început să arunce cu bani şi să ia fire de pelin şi usturoi, armele străvechi ale căluşarilor în lupta cu întunericul. Cele câteva zeci de minute ale jocului căluşarilor mi-au părut a fi o pregustare a veşniciei şi astfel am înţeles că românii mei nu vor fi învinşi de lele, oricare ar fi chipul lor – politicianul corupt şi mincinos ori veneticul venit cu poftă să ne jefuiască – nu vor fi învinşi cât timp va dăinui Căluşul, supremul dans ritualic al exorcizării răului din fiinţa neamului românesc.
Spre sfârşitul jocului, am îndrăznit să le dăruiesc căluşarilor un bidon de bere rece pe care l-am aşezat peste grămăjoara de bani, răpindu-le în schimb un fir de pelin pentru binecuvântarea familiei mele. Stegarul, un tânăr subţirel şi cu faţa plină de transpiraţie mi-a zâmbit recunoscător. Se citea setea pe buzele lui uscate. Vătaful, bărbatul cel mai în putere al cetei de căluşari, mi-a mulţumit din priviri, dar i-am zărit pentru o clipă şi gândul pe cât de ironic, pe atât de îndreptăţit: „Frate, suntem şase bărbaţi, cu lăutarul şapte! Crezi matale că ajunge berea asta mai mult decât să ne întărâţi? Spune, frate, ce zici tu?”

Am zâmbit oarecum ruşinat, le-am mulţumit în gând pentru că mi-au luminat ziua şi am pornit cu Diana mea spre casă, purtând în mine gândul că România noastră va renaşte mereu şi mereu ca un sublim şi exorcizant joc de căluşari. Căluşul care alungă lelele din viaţa noastră...

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...