Eveniment

Muncitor prins sub un mal de pământ în timp ce lucra la o reţea de canalizare

Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Drăgăşani cu politraumatisme

Un bărbat, angajat al unei societăţi comerciale, care lucra la un şanţ pentru introducerea canalizării în localitatea vâlceană Prundeni, sat Călina, a fost acoperit de pământ, după ce malul s-a surpat peste el. Gheorghe Talabă a avut însă zile, dat fiind faptul că deşi era îngropat sub pământ a reuşit să rămână cu capul afară pentru a respira. Angajaţii ISU Vâlcea au ajuns imediat la faţa locului şi l-au scos pe muncitor de sub mal. „Şanţul era adânc de patru metri, iar malul s-a surpat peste muncitor, acoperindu-l până la gât. Muncitorii din echipă au săpat şi l-au scos. A putut să respire până au ajuns echipele de intervenţie. Acesta a fost transportat imediat cu o ambulanţă la Spitalul din Drăgăşani pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. Potrivit medicilor, bărbatul a fost adus la spital cu politraumatisme şi este în afara oricărui pericol.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...