Politică

Ex-liberalul Mazilu, în cărţi pentru şefia Hidroserv - Mehedinţi

Fostul şef al liberalilor îl toacă pe Antonescu, dar merge în continuare pe cai mari

Cu toate că-l „porcăieşte” la orice oră pe Crin Antonescu pentru că l-a dat afară din partid, Liviu Mazilu are mari şanse ca în aceste zile să fie numit oficial director la Hidroserv Mehedinţi, culmea, pe un post ce aparţine liberalilor. Preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, ne-a declarat că a auzit de această numire surprinzătoare şi a recunoscut că pe ei, liberalii, nu i-a întrebat nimeni de nimic.

Un ex-liberal are cele mai mari şanse să fie uns director pe un post ce aparţine liberalilor. Este vorba de fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu, exclus din partid de Crin Antonescu, iar funcţia de care vorbim este de director la Hidroserv Mehedinţi. Dacă lucrurile se vor petrece întocmai, avem de-a face în judeţ cu a doua mare umilinţă de care liberalii mehedinţeni au parte în cadrul USL. Prima a fost înlocuirea viceprimarului liberal al Severinului, Daniel Cârjan, tot cu un ex-liberal, pe nume Romică Vâlcu. Acum se pare că alt ex-liberal îi ia locul unui liberal. La Mehedinţi, protocolul USL nu se mai respectă de mult, pesediştii, din ce în ce mai întăriţi şi organizaţi de baronul Adrian Duicu, fac practic ce vor cu liberalii. Iar liberalii, fără un conducător bun, sunt dezbinaţi în mai multe tabere şi se răfuiesc între ei.

Fără vână

Contactat telefonic, preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, ne-a declarat că a auzit şi el despre acestă numire a lui Mazilu pe un post ce revine liberalilor, însă nu s-a arătat prea ferm în a pune lucrurile la punct. Asta în condiţiile în care ştia că directorul Hidroserv Mehedinţi, liberalul Petre Clement a fost eliberat din funcţie: „Conform protocolului judeţean, postul acesta e al PNL. Am auzit şi eu despre o numire în funcţia de director a lui Mazilu... Nu e ok.... Nu ştiu ce sprijin politic are Mazilu la conducerea centrală a Hidroserv. Dacă şi-l asumă PSD, să ne dea alt post la schimb! De discutat n-am discutat cu cei de la PSD pe acest subiect!”, ne-a declarat preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, Virgil Popescu.

Liviu Mazilu, un liberal în pribegie care aşteaptă cu nerăbdare sfârşitul „tiraniei” lui Crin Antonescu, prieten bun cu baronul PSD Adi Duicu.

Mazilu: „Dacă vine numirea o voi accepta!”

Liviu Mazilu ne-a declarat că într-adevăr au existat nişte discuţii cu privire la numirea sa în funcţia de director la Hidroserv şi că n-ar refuza aşa ceva: „Deocamdată nu există un ordin de numire pe numele meu în această funcţie, dar dacă vine numirea o voi accepta. Eu am mai fost director aici, unde lucrez de câţiva ani buni. Este şi o provocare pentru mine! Însă perioada este extrem de grea acum cu reorganizarea Hidroservurilor. Din 500 de salariaţi s-ar putea să plece acasă circa 150. Nu mă tem de o anumită responsabilitate atâta vreme cât ştiu că măsurile se vor lua numai pe criterii obiective şi transparente, însă, vă repet, până acum nu-i materializat nimic. Să vedem ce va fi în zilele următoare!”, ne-a declarat fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu. Întrebat dacă ştie că acest post revine liberalilor, ex-liberalul a răspuns râzând: „Ştiu, cum să nu, că la vremea respectivă chiar eu l-am negociat. Mă refer la post. Pe directorul liberal de la Hidroserv Mehedinţi, Petre Clement, l-a garantat Eugen Coifan, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de la Bucureşti şi apoi l-a lăsat din braţe. Chiar vă rog să scrieţi că acest om pe nume Eugen Coifan este cioclul PNL Mehedinţi! Este un om frustrat, care n-a reuşit să obţină decât 7% la alegerile pentru Primăria Orşova”, ne-a declarat Liviu Mazilu.

„Liberalii se vor elibera de sub tirania lui Antonescu!”

Întrebat dacă s-a înscris într-un partid precum PSD sau PC şi a intrat şi el în clubul traseiştilor politici, Liviu Mazilu a răspuns: „Şi dacă aş face o asemenea mişcare politică nu se va putea spune că sunt traseist politic, pentru că n-am plecat eu din PNL, ci am fost dat afară. Şi mehedinţenii ştiu asta. Însă eu rămân liberal convins chiar şi dat afară din partid. Antonescu nu va fi veşnic preşedintele PNL. Ori se va duce acasă, ori se va duce la Cotroceni. Aşa că eu prevăd un viitor bun liberalilor că se vor elibera de sub tirania lui Antonescu. În ceea ce priveşte viitorul, PNL Mehedinţi cred că la europarlamentare va scoate doar sub 10%. De ce? Pentru că nici Viorel Palaşcă, nici Virgil Popescu, nu au capacitate de organizare. Sunt convins că la alegerile de acum, din septembrie, pentru şefia organizaţiei judeţene nu vor candida cei doi sau alţii, ci doar unul singur. Şi acela va fi cel agreat de domnul Mihai Stănişoară. Asta e opinia mea!”, ne-a mai spus fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...