Special

Părintele ciberneticii, viziune criminalistică pentru anul 2969

Savantul mehedinţean Ştefan Odobleja a cochetat şi cu literatura science-fiction, după cum dovedeşte un manuscris păstrat de fiul său

Ştefan Odobleja, părintele psihologiei consonantiste, a fost un vizionar şi în materia detecţiei comportamentelor criminale. De parcă ar fi vizionat un film SF din zilele noastre, omul care a încetat din viaţă în anul 1978, scrie în expunerea sa lucruri care te uimesc: ,,Cei doi au fost condamnaţi la câte doi ani detenţiune în Institutul de reeducare aflat în colonia românească de pe satelitul lunar. Ei au fost expediaţi spre cer cu racheta de 8 seara, ora Severinului”.

Într-un manuscris - pus la dispoziţie de Ştefan Odobleja junior - savantul Ştefan Odobleja descrie o anchetă criminalistică care se petrece în viitor, în judeţul Mehedinţi, realizată cu mijloace de cercetare imaginate de autor, dintre care unele sunt pe cale de a deveni realitate. Textul este intitulat „Viziune în anul 2969” şi este scris de Ştefan Odobleja în anul 1963. În timpul unei anchete criminalistice, identificarea autorilor unui omor se realizează prin investigarea matricei infracţionale cu „memoriograful” (acoperită parţial astăzi prin tehnica poligraf – „detectorul de minciuni”). În timpul cercetării la faţa locului, apare şi profilerul (ciberneticianul legist) care în criminalistica anglo-saxonă ajută la realizarea cercurilor de suspecţi şi helicopterul pentru transportarea spre spital a răniţilor grav (astăzi SMURD-ul).

Viziune asupra Severinului din 2969

„În pădurea din Ponoare, în seara zilei de 18.V.2969 a fost găsit în stare de inconştienţă tânărul Ilie Ciocârlie domiciliat în Turnu Severin, bloc 99 etj 288 ap. 1580. El a fost transportat cu helicopterul la spitalul judeţean N. 73.
Ciberneticianul legist chemat la patul bolnavului, i-a pus la fiecare tâmplă câte o placă a memoriografului, aparat care, după cum se ştie, citeşte gândurile şi gândirea prin metode electronice, permiţând şi înregistrarea fidelă, pe un fir de oţel, a firului memorial a celui examinat. Memoria bolnavului, copiată la memoriograf, a fost apoi rulată şi proiectată pe un ecran lat. Procurorul, ciberneticianul legist, medicii legişti şi alte persoane oficiale au putut viziona (vedea şi auzi) tot ceea ce examinatul el însuşi a văzut şi a auzit. Atenţia a fost concentrată asupra capătului proximal al firului, unde erau înregistrate ultimele întâmplări din viaţa victimei, până la căderea sa în starea de comă. S-a stabilit că Ilie Ciocîrlie fusese atacat cu ciomegele de către doi indivizi. Fotografiile agresorilor, copiate din creierul victimei şi amplificate au fost difuzate în toată regiunea prin televiziunea locală, ceea ce a permis identificarea şi imediata lor arestare. Ei se numesc Albulescu Dumitru şi Evcea Nicolae, ambii din Glogova şi ambii în vârstă de 17 ani. S-a procedat azi la luarea interogatoriului celor doi agresori de către Procurorul de serviciu. Agresorii au fost pe rând invitaţi a lua loc pe un scaun în faţa procurorului, fără ca ei să ştie că prin acel scaun ei erau puşi la priză cu memoriograful. În timp ce ei negau cu înverşunare orice amestec în acea întâmplare, prin mintea lor alergau cu iuţeală şi nervozitate gândurile lor adevărate, în care apărea frecvent figura victimei din momentul agresiunii. Procurorul avea astfel posibilitatea să constate şi să aprecieze totala contradicţie dintre vorbele acuzaţilor şi gândurile lor care se proiectau pe ecranul din faţa organelor de instrucţie. Acuzaţii fiind aşezaţi cu spatele spre acel ecran, nu aveau nici vreo cât de mică bănuială că odată cu înregistrarea magnetofonică a vorbelor lor li se citeau şi înregistrau în acelaşi timp şi gândurile lor cele mai ascunse. Pe firul lor memorial (pe porţiunea de la 18 Mai a acestui fir) s-a putut descifra clar şi precis agresiunea, reconstituită astfel în cele mai mici detalii. Ciberneticianul legist a înregistrat totul pe peliculă, după care filmul a rulat în faţa agresorilor, care au fost uimiţi, fiind nevoiţi a-şi recunoaşte în întregime bestiala lor faptă. Uimirea lor a fost şi mai mare când au asistat la fimul copiat din capul victimei. Ei au rămas ferm convinşi că cineva i-a fotografiat în momentul agresiunii. Perplexitatea lor era mare deoarece, pe de altă parte, ei ştiau prea bine că îl pândiseră pe Ilie Ciocîrlie şi-l atacaseră într-un loc unde nu era nimeni nici de faţă nici prin apropiere.
Cei doi huligani au fost condamnaţi la câte doi ani detenţiune în Institutul de reeducare aflat în colonia românească de pe satelitul lunar. Ei au fost expediaţi spre cer cu racheta de 8 seara, ora Severinului. Cu această ocazie ne simţim obligaţi să amintim că memoriograful este o invenţie românească, inventatorul său, Silviu Mucianiu, fiind originar din judeţul nostru. Meritul marelui nostru inventator este cu atât mai mare cu cât el este un autodidact. Lipsa titlurilor l-a făcut să aibă mari dificultăţi în promovarea şi difuzarea epocalei sale invenţii. Ani de zile a bătut zadarnic pe la uşile Academiilor, Institutelor şi Societăţilor ştiinţifice, iar revistele de specialitate îi refuzau sistematic publicarea articolelor sale. Inerţia, tradiţionalismul, spiritul de castă şi obtuziunea academicienilor a făcut să se repete cu inventatorul mehedinţean ceea ce s-a întâmplat cu Edison, acum peste 100 de ani, la Academia din Paris. Un prea ilustru şi tot pe atât de stupid academician l-a considerat pe inventatorul gramofonului drept escroc şi ventriloc. Alchimiştii psihologiei tânjeau încă de acum o mie de ani şi mai bine după o „psihologie obiectivă”. Ani la rând, alergând după această fata morgana şi căzând mereu din lac în puţ, ei trăiseră cu iluzia că au prins-o, pe când, de fapt, nu făceau decât să se îndepărteze tot mai mult de obiectivitate şi încă şi mai mult de psihologie. Şi cu cât ei sbierau mai tare şi băteau mai îndrăcit tobele anunţând „psihologia cea adevărată”, cu atât acea mult trâmbiţată a lor psihologie era mai denaturată, mai şubredă şi mai obiectivă. Abia azi, prin geniala invenţie a conjudeţeanului nostru, psihologia a ajuns să împlinească visul bieţilor vizionari care au trăit şi au murit în beatitudinea unei maginifice iluzii.”

O lucrare a lui Ştefan Odobleja „La phonoscopie”, apărută la Paris (Editions Gaston Doin 1935), a obţinut premiul „General Doctor Papiu Alexandru”, acordat celor mai de seamă studii scrise de medicii militari.

Ştefan Odobleja, un geniu

Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate, s-a născut la 13 octombrie 1902 în satul mehedinţean Valea Hoţului. A făcut liceul la Drobeta Turnu Severin şi Facultatea la Bucureşti ca bursier al Institutului medico-militar. Ca medic militar, şi-a exercitat funcţiile profesionale în diferitele garnizoane din Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Lipcani, Dorohoi, Turda, Tîrgovişte, Cernavodă, Bucureşti şi Dej. El ia parte la cel de-al doilea război mondial ca medic de regiment şi şef de ambulanţă. După război, el se va retrage din activitate şi va trăi ca pensionar până la moartea sa survenită în 1978. Ştefan Odobleja a publicat în 1929 studiul „Metodă de tran-sonanţă toracică” în Buletinul medico-terapeutic în care el enunţă pentru prima oară legea reversibilităţii prin care înţelegea retroacţiunea generalizată. O lucrare a lui Ştefan Odobleja „La phonoscopie”, apărută la Paris (Editions Gaston Doin 1935), a obţinut premiul „General Doctor Papiu Alexandru” acordat celor mai de seamă studii scrise de medicii militari. Un alt eveniment important în viaţa lui Ştefan Odobleja a fost participarea lui la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti, 8-12 iunie 1937, la care a prezentat un raport pe tema fonoscopiei şi a distribuit un prospect în care anunţa apariţia operei sale capitale „Psychologie Consonantiste”.

Violeta Ionescu

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

22.01.2018 - 20:27Mircea Chirita:Masina de gandit ST oDOBLEJA este MODULATOR COMPLEX IN FAZA SI FRECVENTA COMPUS DIN REZONATORI ARMONICI,spre deosebire de calculatorul digital ce este commutator complex comps din comutatoare simple si,sau,non

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...