Ultima Oră

1.200 de primari incompatibili

Aleşii locali protestează la Guvern pe 20 august

Aproximativ 1.200 de primari se află în situaţie de incompatibilitate, din cauza prezenţei în conducerea societăţilor comerciale aflate în subordinea lor, a anunţat pentru gândul Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din ţară.

80% dintre primarii incompatibilii sunt de la USL, iar 658 sunt incompatibili din cauza prezenţei în societăţile de Apă şi Canal. Gâju a dezvăluit că, în pofida avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei pentru modificarea legii 161/2003 care reglementează situaţia incompatibililor, vicepremierul Liviu Dragnea a înaintat Ministerului Justiţiei o nouă formă a actului normativ.

Alegeri parţiale în jumătate dintre localităţile ţării?

Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România vor veni la Guvern pe 20 august să protesteze pentru modificarea legii. În primă fază, sub forma unei delegaţii care să prezinte premierului şi ministrului Justiţiei un Protest semnat de 2.800 de primari. Gâju a precizat că se poate ajunge şi la proteste în stradă, dacă Guvernul nu va ţine cont de problemele aleşilor locali. Premierul Ponta a recunoscut că există o problemă majoră cu aleşii locali declaraţi incompabitili de ANI şi că se poate ajunge la alegeri parţiale în jumătate dintre localităţile ţării. Primul-ministru a subliniat că va încerca să găsească o soluţie.

ANI a anunţat că până în prezent a găsit incompatibili apromativ 100 de primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, dar verificările sunt în curs de desfăşurare.

Dragnea insistă să schimbe legea
Aleşii locali vor să modifice articolul 87, litera f din legea 161/2003 pentru a li se permite accesul în AGA ale societăţilor comerciale aflate în subordinea instituţiilor pe care le conduc. Totodată, prin modificarea legii ei vor să scape de procesele cu ANI, care a constatat starea de incompatibilitate a aleşilor prezenţi în aceste AGA.

„ADI, Apă şi Canal” loveşte administraţia locală. Dragnea: Schimbăm legea

Modificarea legii ANI este cerută cu insistenţă de liderii PNL şi PSD din teritoriu, mulţi dintre ei temându-se că îşi vor pierde mandatul din cauza aplicării legii. Mai mulţi şefi de Consilii Judeţene, dar şi primari ai USL au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, deoarece au participat în consiliile de administraţie ale societăţilor aflate în subordinea lor.
Surpriza neplăcută pentru şefii din teritoriu o poate constitui prezenţa primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Aceştia se tem că ANI va începe să verifice şi activitatea lor în ADI şi pot apărea situaţii de conflicte de interese. În Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt prezenţi peste 90% din primarii şi şefii de CJ din ţară.

Potrivit legii 161/2003 funcţia de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean este incompatibilă cu funcţia de membru al Consiliului de Administraţie sau orice funcţie de conducere la regiile autonome de interes local sau naţional, la companiile şi societăţile naţionale precum şi la instituţiile publice.
De asemenea, la articolul 87, litera f), se prevede că funcţia de primar sau preşedinte de CJ este incompatibilă cu „funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”.

O variantă găsită de cei găsiţi incompatibili o reprezintă invocarea Tratatului de la Nisa şi trimiterea dosarelor lor la Curtea de la Luxemburg, ei susţinând că legea europeană primează în faţa celei naţionale, iar prima obligă aleşii locali, consilierii, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene să reprezinte comunităţile în toate structurile ce au legătură cu comunităţile care i-au votat.

Primarii spun că sunt supăraţi pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cel care a dat aviz negativ pentru modificarea legii care reglementează regimul incompatibilităţilor. Aleşii locali speră ca prin modificarea legii să se renunţe şi la actualele procese de incompatibilitate cu ANI.

Chiar dacă aleşii locali nu vor să protesteze în faţa Guvernului, nu exclud o astfel de variantă dacă rugăminţile lor nu sunt ascultate.

"Nu vom sta degeaba"
„Nu vom sta cu mâinile în sân să fiţi convinşi de asta. Nu sunt de principiu pentru a demonstra, însă când vom vedea că nu se iau în seama chemările noastre, rugămintea şi strigătul nostru de a ne întâlni prin reprezentanţi şi de a găsi o soluţie atunci bineînţeles vom fi obligaţi să plecăm din localităţilor noastre. Nu cred că este atât de plăcut să mergem primarii cu eşarfa după noi şi să spunem ascultaţi-ne suntem reprezentanţii dvs, vedeţi ce se întâmplă, ducem ţara în haos, constituim alegeri locale într-o mie de localităţi ale României, avem bani de cheltuit pentru aşa?”, a spus Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din ţară.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...