Ultima Oră

Vâlcea: Proces de vot întrerupt timp de 30 de minute la Ocnele Mari

Procesul de vot a fost oprit timp de aproximativ 30 de minute în secţia de votare nr. 1 din localitatea vâlceană Ocnele Mari, după ce o femeie de 42 de ani a fost surprinsă cu două buletine de vot identice pe care încerca să le introducă în urnă. Preşedinta secţiei de votare a observat că femeie are asupra sa mai multe buletine de vot pe care era deja aplicată ştampila pentru unul din candidaţii la Primăria Ocnele Mari. Oamenii legii efectuează acum cercetări pentru a afla exact cum a intrat femeia în posesia buletinelor de vot, urmând a se lua măsurile ce se impun. "În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 109, alin. 2 din Legea nr. 67/2004 republicata, respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani persoana care votează fără a avea drept de vot ori alegătorul care votează de mai multe ori în ziua alegerilor", a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.Procesul de votare a fost reluat în jurul orei 14.00, în condiţii normale. Potrivit ultimei raportări a Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Vâlcea, la ora 14.00 prezenţa la urne în judeţul Vâlcea era de 29,77 la sută. Procentul este mai mare în mediul rural, acolo unde a ajuns deja 33,7 la sută, în timp ce în mediul urban la doar 26,19 la sută.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...