Politică

Vâlcea: Candidaţii la Primărie şi Consiliul Judeţean s-au grăbit să voteze

Principalii candidaţi pentru Primăria Râmnicului şi Consiliul Judeţean Vâlcea au votat încă de la primele ore ale dimineţii. Însoţiţi de familii, aceştia au păşit spre secţiile votare fără prea mari emoţii, sperând într-o schimbare

Cel mai matinal a fost actualul şef al CJ Vâlcea, Ion Cîlea (USL), care la ora 08.00 s-a prezentat la Şcoala Generală «Take Ionescu» pentru a vota. Nu a vrut să intre decât în cabina nr. 1 pentru a vota, fiind convins că îi va purta noroc iar şampila de vot i-a jucat feste preşedintelui CJ Vâlcea.
"Dacă este vorba despre mine am votat pentru continuitate, dacă este vorba de ceilalţi am votat pentru a înlătura dezastrul din această ţară care ne-a bântuit timp de patru ani de zile. Am votat pentru un viitor mai bun al judeţului nostru, pentru o viaţă mai bună pentru locuitorii din Vâlcea, faţă de care am un respect deosebit, îi apreciez şi îi iubesc pentru că mereu m-au înţeles, din lipsa resurselor financiare nu s-au realizat poate într-un mandat de patru ani tot ceea ce îmi doream. Să aibă încredere că eu nu îi voi dezamăgi”, a declarat Ion Cîlea la ieşirea din secţia de votare.
Cîlea a ţinut să le mulţumească primarilor pentru buna colaborare pe care a avut-o cu ei timp de patru ani. „În acest mandat am de gând să muncesc şi mai mult, să realizez un volum şi mai mare de lucrări de infrastructură şi o să pun un accent deosebit pentru elaborarea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene. Îmi voi schimba strategia, în sensul că voi aloca foarte mult timp legăturii pe care o voi avea cu ministerele, acum am la cine apela, voi lupta şi voi acţiona pentru a aduce cât mai mulţi bani în judeţul Vâlcea. Le mulţumesc celor care sunt alături de mine, primarilor cu care am colaborat foarte bine în mandatul care azi expiră”, a conchis Ion Cîlea. Principalul său contracandidat, Dorel Jurcan (PDL) s-a prezentat la Colegiul Naţional Lahovari la ora 10.00, alături de familie şi colegi de partid pentru a vota. Jurcan a declarat că nu a avut emoţii şi că îşi doreşte ca vâlcenii să voteze pentru schimbare. "Pe două buletine am votat pentru continuarea realizării marilor proiecte din municipiul Râmnicu Vâlcea şi pe alte două am votat pentru schimbare, pentru imprimarea unui alt ritm de administraţie şi pentru scoaterea din beznă a judeţului nostru. Nu am avut emoţii. Am să stau toată după amiaza în sudul judeţului, unde spre deosebire de acum patru ani de zile rezultatul va fi diferit” spune Jurcan.

Aspiranţii la fotoliul de primar speră într-o schimbare

Optimist şi încrezător în şansele sale, candidatul UNPR, Eusebiu Veţeleanu pentru Primăria Râmnicului a votat şi el la ora 09.30. Alături de soţia sa Paula şi de cei doi copii, candidatul UNPR susţine că nu mai are emoţii pentru rezultatul de azi şi că a votat pentru schimbare.
“Lucrurile pot merge mai bine în Râmnicu Vâlcea, am votat pentru respect pentru cetăţenii acestui oraş şi am votat pentru că de mâine sau de marţi vreau să se vorbească iarăşi ca despre un oraş european aşa cum se vorbea în urmă cu doi ani de zile. Îi rog pe oameni să vină la vot, pentru că primarul trebuie să fie ales de cât mai mulţi râmniceni. Dacă voi pierde asta este viaţa, o luăm de la capăt. Am avut emoţii până ieri, azi chiar nu am emoţii”, a declarat Eusebiu Veţeleanu, candidat UNPR pentru Primăria Râmnicului.
De asemenea şi actualul edil al Râmnicului, Romeo Rădulescu (PDL) s-a prezentat de dimineaţă la vot, făcând totodată un apel la râmniceni să vină să îşi aleagă noul primar. „De fiecare dată trebuie să stai şi să cântăreşti pentru că votul reprezintă viitorul acestui oraş. Eu cred că până acum am cântărit bine iar cetăţenii oraşului au decis ceea ce trebuie să facă mai departe. Sper ca aceste alegeri să fie de bun augur şi oamenii să nu mai fie prostiţi cu un mic şi o bere. Am votat pentru normalitate. Nu am pregătit nici o şampanie pentru că nu mi se pare normal. Îi rog pe râmniceni să vină la vot în număr cât mai mare pentru că soarta municipiului e în mâinile lor”, a spus Romeo Rădulescu.
Ultimul care a votat a fost candidatul USL pentru Primăria Râmnicului, Emilian Frâncu. „Am votat pentru schimbare, pentru un Râmnic metropolitan, pentru mai multe locuri de muncă şi pentru ca să fie readus în oraş respectul faţă de cetăţean.Îi rog pe toţi cetăţenii să vină într-un număr cât mai mare la vot”, a spus Frâncu.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...