Ultima Oră

Botezaţi cu… tencuială

Tavanul unei biserici din Râmnicu Vâlcea s-a prăbuşit peste oameni

Panică printre participanţii la un botez în Rm. Vâlcea după ce o porţiune din tavanul bisericii unde se desfăşura ceremonia s-a prăbuşit peste ei. Mai multe persoane au fost rănite, trei fiind transportate de urgenţă la spital cu plăgi la cap.

Incidentul s-a produs astăzi după amiază la catedrala „Înălţarea Domnului” din Rm. Vâlcea. Norocul participanţilor la botez a fost că tocmai atunci intrau în biserică. Părintele paroh abia ce deschisese cartea de rugăciuni când tencuiala de pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi din tavan a început să cadă.

Mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele primind la faţa locului îngrijiri medicale. Alte trei persoane au fost însă transportate la spital cu traumatisme cranio-cerebrale, iar o alta cu o lovitură la umăr. Copilul care trebuia să fie botezat a scăpat însă fără nici o zgârietură.

"Primele informaţii arată că la Catedrala "Înălţarea Domnului" din cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea s-a prăbuşit o parte din tencuiala de pe tavan în timpul desfăşurării unui botez. În urma incidentului, patru persoane au suferit mai multe leziuni, iar oamenii au fost evacuaţi din interiorul bisericii", a spus subinspectorul Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea.

"Este vorba de căderea unor bucăţi din tavan, care au rănit mai multe persoane. SMURD a intervenit la o persoană care avea exfoliaţii la nivelul picioarelor. Persoana a refuzat să fie transportată la spital", a declarat Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Poliţia a început o anchetă în acest caz. Biserica unde s-a produs incidentul a fost construită în urmă cu cinci ani şi dacă părinţii copilului care trebuia creştinat vor depune plângere, constructorul riscă să fie tras la răspundere pentru vătămare din culpă.

Deşi incidentul le-a stricat cea mai importantă zi din viaţă copilului lor, părinţii bebeluşului au decis totuşi să continue cu botezul. Au găsit de urgenţă o altă biserică unde să-şi creştineze copilul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...