Opinii

 

„Nene, nene, dă-mi un leu şi nu mă lovi prea rău”

Maşina se aşezase molcom, ca o săgeată albastră, în limbaj actual, molcom, precum în mentalul Tescanilor, acolo unde, atunci, cândva, a poposit Antoine de Saint-Exupery, cu elicopterul lui devenit legendă. Drumul era strâmt, burniţa se aşeza pluvios, incert, după principiul strugurelui, care trebuie să treacă prin golul de ceaţă pentru a prinde misterul gustului.

Pilotul şi copilotul mergeau prin timp la întâlnirea cu destinul, la întâlnirea cu momentele nefericite, neoprite de locurile acelea care dezveleau la fiecare pas din minunile lumii, nu aşa, gigantic, precum minunile certificate minuni, fecundate, se spune, de extratereştri, ci minunile omului cu măgăruşul. Se spune despre locurile de aici că sunt alese, fiind germinate de durere: Treceau invadatorii spre centrul Europei, devastau, erau învinşi, reveneau, devastau şi lăsau melancolia învinsului, care se rugă pentru sufletul învingătorului, fiindcă, după cum se ştie, omul nu s-a născut pentru a fi victorios, ci pentru a evita înfrângerile, de aceea pământul acela era al omului cu măgăruşul.

Burniţa se aşeza tăcut, două fetiţe traversează strada, depăşesc axul şoselei, una se întoarce brusc cu ochii indecişi, de un galben mocnind, repezindu-se spre capota maşinii. Momentele sunt de neimaginat. Fetiţa lovită, maşina se opreşte. Se strânge şatra care simte gustul scandalului, al sângelui. Din spate soseşte o maşină cu oameni de-ai noştri, speriaţi mai mult decât pilotul şi copilotul, aceştia din urmă neştiind ce-i poate aştepta.

„Trebuie să ieşiţi de aici’’

Ameninţările „te tai’’ îi fac să plece. Opreşte altă maşină, acelaşi tratament şi trebuie să fugă. Dintr-o altă intersecţie, altă maşină, acelaşi tratament, rămân însă, îi cuprinde revolta, ştiind că „spectacolul’’ propus de şatră era cumplit de crud, neavând nimic din cutuma „Şatrei’’, a lui Emil Loteanu. Miturile s-au degradat în general, aici însă ating derizoriul. Fata nu avea ochi de destin, nu putea fi cenzura feminină care instituie agonalul în actanţi, cum ar spune interpretul semnelor lingvistice, nu putea vrăji leadershipul locului, altfel spus, nu valora pe piaţa transferurilor mai nimic, nu le putea surâde patriarhilor laici, care cereau să fie zugrăviţi în biserici.

Soseşte Smurdul, se aude un ţipăt al fetiţei, izbăvitor pentru pilot şi copilot, potolind ameninţările din şatră. Şatra e acum dispusă la un altfel de dialog. Ceea ce nu ştia, aruncându-se jucăuş spre „nenea’’ de la volan provenea din Stirpea boierilor spiritului, care distilează generaţii de crin’’, om, aşa cum locul de unde distilase o istorie într-un crin, de alte dimensiuni, cum avea să spună criticul. „Nenea’’ n-ar fi avut nevoie de buimăceala bocetului ei: „nene, nene dă-mi un leu,/ nu mă lovi prea rău’’, -ar fi dat celălalt picior, fiindcă unul l-a dat destinului în tinereţe.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...