Politică

Sondaj

Cetatea Banilor, în analiza locuitorilor ei

Craiovenii sunt nemulţumiţi de lipsa investiţiilor, a infrastructurii şi de corupţie

Un sondaj realizat de IRES la comanda Digi 24 demonstrează că viaţa în capitala Olteniei nu este una foarte uşoară. În ciuda fondurilor alocate până în prezent, Craiova se prezintă în continuare ca o metropolă cu probleme. Cei peste 1200 de craioveni au reclamat: gropile/starea proastă a drumurilor; lipsa/funcţionarea deficitară a unor utilităţi; conducerea locală defectuoasă; corupţia; lipsa curăţeniei; infrastructura deficitară; lipsa investiţiilor; poluarea; zgomotul, etc.

53% din craiovenii prinşi în sondajul comandat de DIGI 24 au declarat că vor merge cu siguranţă la vot.
16% din ei declarau cu mâna pe inimă că nu vor pune piciorul în secţia de votare.

67% dintre cei intervievaţi susţin că ştiu cu cine vor vota pentru constituirea noului Consiliu Local.
30% nu erau siguri încă.

Pe primele două locuri în opţiunea politică a craiovenilor pentru Consiliul Judeţean se situează USL şi PDL, dar la o distanţă considerabilă: 64% faţă de 18%.

80% dintre intervievaţi susţin că au deja o opţiune clară pentru funcţia de Primar al Craiovei.

Diferenţa înregistrată între principalii combatanţi din confruntarea electorală, Antonie Solomon (UNPR) şi Lia Olguţa Vasilescu (USL) era de 7 procente: 45% - 38%.

Aproape jumătate din subiecţii interviului susţin că există un partid pe care nu l-ar vota acum ori niciodată: 46%.

Ce îi nemulţumeşte pe craioveni

Gropile şi starea drumurilor – 59,59%;
Lipsa/Funcţionarea unor utilităţi – 50, 76%;
Conducerea locală defectuoasă - 53, 04%;
Corupţia – 77%;
Lipsa curăţeniei - 48, 61%;
Infrastructura - 55,37%;
Lipsa investiţiilor - 64, 90%;
Poluarea – 61,55%;
Zgomotul - 57,45%, etc.
(sursa DIGI 24)

Descărcaţi forma completă a sondajului în format PDF:

http://saptamana.net/doc/raport_craiova.pdf

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...