Eveniment

Campanie cu incidente la Vâlcea: poliţiştii au întocmit 19 dosare penale

De la începutul campaniei electorale, până în prezent, la nivel judeţean, au fost semnalate 26 incidente electorale, 16 în mediul rural şi 10 în mediul urban, patru dintre acestea neconfirmându-se în urma primelor verificări, precizează oamenii legii.

Poliţiştii au aplicat patru sancţiuni pentru distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a materialelor electorale şi au fost întocmite 19 dosare penale, în toate cazurile desfăşurându-se cercetări specifice, sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor locale. Centrul de Comunicare Judeţean Vâlcea accentuează recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză. „Reamintim cetăţenilor că această campanie electorală se încheie la data de 09.06.2012, ora 07.00, iar după încheiere, continuarea propagandei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi se sancţionează conform legii cu amendă contravenţională între 600 şi 1000 lei”, susţin oamenii legii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...