Politică

Debandadă în USL Drobeta Turnu Severin

S-a rupt lanţul de iubire

Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a rămas jupân în cadrul USL Mehedinţi şi face cărţile, căci pe zi ce trece liberalii nu numai că nu mai au un cuvânt de spus, ci au parte şi de umilinţe publice. Consilierii locali PNL din CL Drobeta Turnu Severin au hotărât să nu mai facă parte din actuala majoritate alături de cei de la PSD şi PC până când nu îşi reprimesc funcţia de viceprimar, aşa cum prevede protocolul USL. Liberalii mehedinţeni au cerut medierea situaţiei la nivel central între cei doi lideri ai USL, Antonescu şi Ponta.

Organizaţia Partidului Naţional Liberal Drobeta Turnu Severin a decis ca toţi consilierii PNL din CL Drobeta Turnu Severin să nu mai facă parte”temporar” din actuala majoritate alături de consilerii PSD şi PC şi implicit a USL. În plus, organizaţia locală a PNL a cerut medierea conflictului apărut în USL la Severin şi Mehedinţi liderilor USL de la nivel central. Cei de la PNL Severin s-au supărat pe pesediştii locali pentru că au susţinut prin votul consilierilor locali înlocuirea viceprimarului liberal Daniel Cârjan cu ex-liberalul Romulus Vâlcu. Liberalii au primit”palma” aceasta în condiţiile în care Daniel Cârjan este chiar preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin.” La nivelul USL Severin, există un protocol prin care se prevede ca PNL să aibă o funcţie de viceprimar şi PSD cealaltă funcţie de viceprimar. În şedinţa trecută de CL, consilierii PSD şi PC au iniţiat o hotărâre de Consiliu Local prin care au schimbat viceprimarul susţinut de PNL cu unul exclus din PNL. În atare condiţii, s-a încălcat protocolul USL”, a declarat preşedintele PNL Severin, Daniel Cârjan, liberalul care a fost înlocuit din funcţia de viceprimar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...