În această vară ajungem la capătul a două programe de acord stand-by cu FMI. Din punctul meu de vedere, rezultatele acestei perioade sunt devastatoare pentru economie şi mai ales pe termen lung. Vina nu este în totalitate a FMI, dar această instituţie a jucat un rol important în procesul de politică economică din perioada 2009-2013. Din punctul meu de vedere, FMI a fost mult prea indulgent cu clasa politică din România, iar costul acestei indulgenţe îl plătim noi toţi, nu statul român.
Ce a greşit FMI din punctul meu de vedere?
1) a supraestimat grosolan revenirea economică în fiecare raport de ţară – în iunie 2009 estima o creştere economică de 7,2% pentru 2012, de exemplu.
2) a închis ochii la acumularea de arierate, efect devastator pentru economia reală (analizele economiştilor FMI susţin acelaşi lucru). Orice economist mediocru sau om cu bun simţ ar fi observat că amânarea problemei arieratelor influenţează negativ creşterea economică.
3) a propus şi cerut implementarea de creşteri de taxe începând cu 2008 şi cel mai recent în octombrie 2012.
4) nu s-a comportat ca o instituţie independentă în relaţia cu România şi a arătat mai mult ca o instituţie care reprezintă intersele clasei politice şi a unui lobby puternic din partea băncilor. FMI a cerut din 2009 implementarea unei legi a falimentului personal în Ungaria. Motivele erau clare: pentru a retrimite în economie resurse captate în credite neperformante (FMI foloseşte chiar termenul de „curăţarea portofoliului sistemului bancar”). În cazul României, deşi situaţia este similară, FMI nu a menţionat niciodată beneficiile acestei legi pentru economie. FMI a închis ochii la această discriminare faţă de cetăţeanul român în timp ce corporaţiile şi statul pot să intre în insolvenţă.
5) a acceptat propunerea din partea unui stat cu instituţii corupte de a instala “manageri privaţi” la companiile de stat. În acest fel, soluţia optimă pe termen lung pentru România, privatizarea instituţiior cu pierderi din economie, a fost amânată perpetuu fără să fie sancţionată de FMI.
Concret
În IUNIE 2009, FMI estima pentru România o creştere economică cumulată de 17% pentru perioada 2010-2013. Rezultatul a fost o creştere economică reală de 2,9%, incluzând estimarea de creştere economică pentru 2013 de 1,6%. Diferenţa între ce credea FMI şi realitate este de 14,1% creştere economică reală care nu s-a materializat. Ştiu, nimeni nu poate să estimeze perfect viitorul. Problema în cazul FMI este că estimările făcute în fiecare an au fost întodeauna mai mari decât realitatea. FMI a “greşit” NUMAI prin supraestimare, chiar dacă perioada pentru care făcea estimarea era foarte scurtă. (în octombrie 2012 estima o creştere economică de aproape 2% pentru 2012!!!!). În acelaşi mod, FMI a acceptat în aproape toţi anii, excepţie 2011, ca ţintele pentru arierate să fie ajustate în sus, adică în FAVOAREA statului, ca să pară că sunt îndeplinite condiţiile din acord.
Acest mod de lucru, “greşind “doar într-o direcţie, trebuie explicat de FMI. Din punctul meu de vedere, avem în faţă ori INCOMPETENŢĂ, ceea ce îmi este foarte greu să cred pentru că FMI are resurse nelimitate în ceea ce priveşte analiza economică, sau „COABITARE (ca să nu fiu mai dur)” cu statul român în DETRIMENTUL sectorului privat şi, mai rău, al cetăţeanului român. De ce trebuie să se explice FMI în faţa noastră? Simplu. Dobânda pentru împrumutul de la FMI luat în numele nostru nu o plăteşte statul român, o plătim NOI şi GENERAŢIILE VIITOARE prin taxe.
